Amânarea intrării în vigoare a Codului de Procedură Civilă, aprobată de juriştii din Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amânarea intrării în vigoare a Codului de Procedură Civilă, aprobată de juriştii din Senat

Justiție 29 August 2012 / 00:00 345 accesări

Membrii Comisiei juridice a Senatului au adoptat, ieri, în unanimitate, un raport de admitere la Ordonanţa de Urgenţă 44/2012, care prevede amânarea intrării în vigoare a Codului de Procedură Civilă (CPC) pentru data de 1 februarie 2013, în loc de 1 septembrie, cum se hotărâse iniţial. Guvernul a explicat că s-a luat această decizie întrucât este necesară, pentru reuşita reformei, pregătirea temeinică a intrării în vigoare a noilor reglementări: asigurarea fondurilor necesare, a resurselor umane, a infrastructurii, asimilarea legislaţiei de către profesioniştii dreptului. „Sistemul judiciar a reclamat insuficienţa timpului necesar asimilării noilor reglementări, iar vacanţa judecătorească a fost de natură să întârzie finalizarea măsurilor de pregătire necesare aplicării Codului”, se arată într-un document emis de Guvern, în care sunt expuse motivele luării deciziei de amânare a punerii în aplicare a CPC. De asemenea, se menţionează în expunerea de motive că reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au semnalat imposibilitatea ocupării posturilor vacante în sistemul justiţiei până la 1 septembrie, în condiţiile în care finanţarea acestor posturi este condiţionată de rectificarea bugetară. „Potrivit estimărilor studiilor de impact pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri, realizate, în mod independent, la solicitarea Ministerului Justiţiei, precum şi a estimărilor efectuate la nivelul fiecărei Curţi de Apel, va fi necesar un număr suplimentar consistent atât de judecători, cât şi de personal auxiliar de specialitate şi personal-suport, pentru care, la acest moment, nu poate fi încă susţinută finanţarea”, precizează Guvernul. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în plenul Senatului în calitate de primă cameră sesizată.



12