AMARE STREET FEST! Iubeşti teatrul de stradă? Ieşi din casă şi vino la paradă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

AMARE STREET FEST! Iubeşti teatrul de stradă? Ieşi din casă şi vino la paradă!

Cultură 06 Septembrie 2017 / 12:50 2904 accesări

Atunci când Ovidius a poposit, în cele din urmă, pe ţărmurile (deja) vechiului Tomis, a regăsit aici întreaga structură tradiţională a obiceiurilor şi miturilor elene şi (mai puţin) latine, respectul pentru zei şi… teatru. Locuitorii Tomisului, greci şi geţi laolaltă, sărbătoreau trecerea anotimpurilor, obiceiurile şi zeităţile asimilate acesteia, îmblânzeau în cântece şi dansuri zeii furtunii, proslăveau dragostea şi comerţul. Nu ştim dacă versurile lui Eschil, Sofocle, Euripide şi Aristofan, marii dramaturgi antici, au răsunat pe ţărmurile bătrânei colonii, însă cu siguranţă cortegii purtând veşmintele stranii ale mitologiei au străbătut, în parade, muzică şi dans, străzile şi pieţele Tomisului, întovărăşite de toţi locuitorii Cetăţii. În vechea Eladă se numeau Marile Dionisii. Şi acum, două milenii mai târziu, istoria şi moştenirea culturală ne impun să nu le uităm.

Anul acesta s-au împlinit 2.000 de ani de la moartea marelui exilat Ovidius Publius Naso, iar celebrarea acestuia nu se poate face fără cea mai mare sărbătoare a grecilor, care îl proslăveau pe Dionisos, zeul vegetaţiei, pomiculturii, fertilităţii şi dragostei carnale. Este, însă, mai cunoscut ca zeu al vinului care dezleagă limbi şi inimi, iar romanii îi spuneau Bacchus. Sub orice denumire ar fi cunoscut, acest zeu plăcut tuturor se afla în centrul celor mai importante sărbători ale anului, iar poveştile şi legendele ţesute în jurul său au dăinuit peste timp, ajungând până la noi. Şi poetul Ovidius şi-a găsit alinare în tovărăşia zeului, pe care îl pomeneşte adesea în textele sale.

Astăzi, două milenii mai târziu, Asociaţia Eurocult, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, reia tradiţia marilor celebrări, într-o reinterpretare modernă şi o nouă structură, intitulată AMARE STREET FEST – Festivalul Internațional de Teatru de Stradă Constanța! „Amare” înseamnă „a iubi”, căci aceasta este menirea lumii, spune poetul Ovidius, iar acest Festival Internațional de Teatru de Stradă se desfăşoară sub semnul artei iubirii. Marile Dionisii de la Tomis redevin, astfel, centrul de interes al Cetăţii, aşa cum era în vechime, sub o nouă denumire şi sub forma unui spectaculos alai de dansatori, aruncători de steaguri, satiri şi nimfe, arlechini, toboşari, animale fantastice şi multe alte surprize!

AMARE STREET FEST va pleca din faţa Sălii Sporturilor, sâmbătă, 9 septembrie 2017, de la ora 19.30, şi va poposi, alături de toţi locuitorii Tomisului, în piaţa ce poartă numele marelui poet, unde vor avea loc mai multe spectacole.

Duminică, toţi locuitorii Cetăţii sunt aşteptaţi, începând cu ora 16.00, direct în Piaţa Ovidiu, pentru un sfârşit de săptămână spectaculos. Programul va lua sfârşit în jurul orei 22.00.

Invităm toţi locuitorii Cetăţii, tomitani, invitaţi sau doar în trecere, să însoţească cea mai spectaculoasă manifestare a istoriei şi culturii, teatrul de stradă, şi să-şi bucure sufletele şi minţile alături de incredibilele performanţe ale trupelor şi artiştilor internaţionali invitaţi: Sbandieratori dei Rioni di Cori (Italia), Saurus (Olanda), Mirror Familly (Slovacia), Roo’d (Marea Britanie), Firewinds (România), Harlequins (Slovacia), Blade Strings (România), Fish Drummers (Slovacia), Violoncellisimo (România) şi mulţi alţii.

„Veniţi să vedeţi ce n-aţi mai văzut NICIODATĂ!“ – este promisiunea organizatorilor, care promit, astfel, Cetăţii o revitalizare a tradiţiei şi, de ce nu, o continuare a ei, căci dacă Marile Dionisii sunt prezente pe parcursul întregii istorii a vechii Elade, AMARE STREET FEST poate deveni o marcă definitorie a istoriei prezentului!



12