Ambarcaţiune de lux, avariată în Portul Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambarcaţiune de lux, avariată în Portul Tomis

Eveniment 01 Iulie 2006 / 00:00 2086 accesări

În timpul efectuării manevrei de acostare în Portul Turistic „Tomis” a şalupei „Oana”, directorul firmei constănţene „Tonis Trade”, Sorin Ştefănescu, a lovit cheul. Din declaraţia pe care acesta a făcut-o autorităţilor portuare reiese că accidentul s-a produs în dimineaţa de 28 iunie, în momentul în care a încercat să acosteze cu pupa. Se pare că Ştefănescu a alunecat şi în cădere a accelerat motoarele, iar ambarcaţiunea a lovit cheul. În urma coliziunii cu cheul, vasul a suferit avarii la transmisiile ambelor motoare, iar platforma de la pupa a fost fisurată. Remedierea acestor avarii presupune o cheltuială de cîteva mii de euro. Şalupa este asigurată, iar pentru a-şi putea deconta cheltuielile lucrărilor de reparaţii la firma asiguratoare, proprietarul a fost nevoit să declare evenimentul la Căpitănia Zonală Constanţa. „Oana” este o ambarcaţiune tip „Bavaria 32”, achiziţionată în leasing de firma lui Sorin Şerbănescu. Deşi am încercat să aflăm direct de la proprietarul şalupei împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, directorul firmei „Tonis Trade” nu a putut fi găsit la birou ieri după-amiază.

Taguri articol


12