Consiliul Local şi Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul RAEDPP Constanţa, au venit în sprijinul singurei secţii de yachting din sistemul preuniversitar din Constanţa. Aceasta se află la Şcoala Generală nr. 27 şi a fost creată la iniţiativa profesorului Dumitru Micu, care, în prezent, este şi directorul unităţii de învăţămînt. La iniţiativa primarului Radu Mazăre, un practicant al sporturilor nautice, municipalitatea a făcut cadou clubului de yachting patru ambarcaţiuni Laser, de ultimă generaţie, în valoare totală de 160.000 lei. De asemenea, a fost achiziţionată şi o ambarcaţiune RIB (Rapid Intervention Boat), în valoare de 51.000 lei, care are rolul de a interveni în caz de accidente la competiţii sau antrenamente. “Aveam în dotare ambarcaţiuni vechi de 30 de ani şi ne era foarte greu să ne pregătim pentru competiţii. Acum beneficiem de cele mai moderne ambarcaţiuni de tip Laser şi sper să nu dezamăgim în concursuri”, a afirmat Dumitru Micu, iniţiatorul clasei de yachting de la Şcoala Generală nr. 27. Potenţialul sportivilor acestei secţii de yachting este foarte mare, drept dovadă stînd întîmplarea de la Balcaniada de yachting. Deşi nu aveau bărci pentru a se înscrie în competiţie, sportivii secţiei Şcolii nr. 27 au închiriat o ambarcaţiune de tip vechi, de la colegii bulgari şi au izbutit să urce pe podium!
“Mă bucur că acum avem cele mai performante ambarcaţiuni şi nu mai este nevoie să apelăm la alţii pentru a concura în competiţii. Sporturile nautice sînt foarte dezvoltate în întreaga lume, iar dacă ne referim strict la Europa, din Spania şi pînă în Israel, marea este plină de ambarcaţiuni. Noi nu avem ambarcaţiuni, dar nici locaţia necesară pentru a practica yachtingul. Dacă reuşim în cele din urmă să facem portul de agrement de la Cazino, din staţiunea Mamaia, ar fi locaţia ideală pentru yachting. Adevăratul yachting este pe mare şi în niciun caz pe lac, aşa cum este la noi acum”, a declarat primarul Radu Mazăre.