Ambarcaţiunile de agrement nu vor mai fi înmatriculate, iar scafandrii vor fi monitorizaţi de căpitănie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Modificări majore în legislaţia maritimă românească

Ambarcaţiunile de agrement nu vor mai fi înmatriculate, iar scafandrii vor fi monitorizaţi de căpitănie

Eveniment 14 Octombrie 2006 / 00:00 837 accesări

Ordonanţa de Urgenţă nr. 74/2006 privind transporturile maritime şi pe căile navigabile interioare, care a intrat în vigoare la începutul acestei săptămîni aduce modificări majore legislaţiei româneşti din sectorul maritim, iar noile prevederi se aliniază standardelor europene şi internaţionale. „Modificări s-au făcut la toate capitolele şi secţiunile ordonanţei 42/1997 modificată şi completată în 2004. De asemenea, a fost introdusă şi o secţiune nouă în care este prevăzută activitatea de scafandrerie“, a declarat şeful Serviciului Juridic din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR), Nicolae Dudu. Potrivit acestuia, modificări majore au fost aduse şi la capitolul Nave. „Navele de agrement nu mai sînt supuse regimului de înmatriculare, ci doar vor fi luate în evidenţă. Adică proprietarul trebuie doar să declare nava la financiar şi să aibă carnet de conducere a ambarcaţiunii pentru a se putea plimba cu ea. Totodată, s-a creat o categorie nouă de nave, cele care au pînă în şapte metri lungime şi 15 kw putere, care nu mai sînt nici înmatriculate, nici luate în evidenţă. Singurele care fac excepţie sînt cele folosite în scop comercial (sky-jeturi), care trebuie luate în evidenţă“, a explicat Nicolae Dudu.

O altă noutate este că orice persoană fizică sau juridică, cetăţean al statelor membre Uniunii Europene (UE) poate primi pavilion, fără a mai deţine o filială în România sau a avea domiciliu în ţara noastră. „Dacă în urma controalelor efectuate de inspectorii Port State Control, o navă este reţinută de două ori într-un interval de 12 luni, atunci ANR are dreptul de retragere a dreptului de arborare a pavilionului român. De asemenea, navele care în prezent au pavilionul suspendat, dacă în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a legii care aprobă ordonanţa 74, nu solicită şi obţin pavilionul vor fi radiate automat de ANR din registrul de înmatriculări“, a precizat Dudu.

Restricţii pentru căpităniile de port

Noile prevederi dau pe de-o parte mînă liberă Căpităniei privind termenul de începere a operaţiunilor de ranfluare a unei ambarcaţiuni eşuate sau scufundate (pînă acum exista un termen clar de 10 pînă la 60 zile), iar pe de altă parte nu mai permite acesteia să dispună oprirea unei nave la plecare, fără o solicitare în prealabil a ANR-ului. „OUG 74 nu mai permite instituţiilor statului să reţină direct o navă pentru neplata obligaţiilor financiare. De acum instituţiile, la fel ca şi agenţii economici, pot reţine o navă numai prin intermediul instanţei. De asemenea, interdicţia de plecare a unei nave poate fi solicitată în termen de 24 ore de la depunerea solicitării avizului de plecare de către agent şi poate fi prelungită numai dacă există o decizie a instanţei de punere sub sechestru“, a spus Nicolae Dudu.

Activităţile de scafandrerie în porturi şi pe căile navigabile interioare este o nouă secţiune introdusă în capitolul VI al ordonanţei. Potrivit legii, în apele naţionale navigabile ale României şi în porturi, operaţiunile de scafandrerie se desfăşoară numai cu aprobarea căpităniei de port în a cărei zonă de jurisdicţie se desfăşoară operaţiunea şi numai de către operatorii economici autorizaţi. De asemenea, pentru începerea lucrărilor operatorul economic care desfăşoară lucrările de scafandrerie este obligat să obţină un permis de lucru din partea căpităniei de port, care va supraveghea şi coordona aceste lucrări, iar la finalizarea lor, firma de scafandri va depune la căpitănie un raport privind derularea şi rezultatele lucrărilor.

Taguri articol


12