Ambasada SUA, în vizită la RAJA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambasada SUA, în vizită la RAJA

La discuţii vor participa şi parlamentari de Constanţa
Social 06 August 2009 / 00:00 692 accesări

În ultimii ani, RAJA SA Constanţa a reuşit să se impună atît la nivel naţional, cît şi internaţional, în rîndul operatorilor de profil. Calitatea serviciilor furnizate, recunoscută prin certificările europene, răspunde tuturor cerinţelor şi solicitărilor internaţionale din domeniul apei, calitate certificată şi de relaţiile de colaborare cu cei mai mari specialişti din mediul internaţional, dar şi de comunicarea cu cele mai înalte foruri administrative ale unor ţări aflate pe primul loc în ceea ce priveşte tehnologia la nivel de vîrf. Astfel, în ultimii ani, graţie activităţilor ireproşabile prestate, RAJA SA Constanţa a reuşit să pună bazele unei relaţii speciale, apreciate de către cei mai mari specialişti din domeniu, din SUA. Canalul de comunicare, deschis în ambele sensuri, cu Ambasada SUA în România a dus la realizarea unei colaborări fructuoase pe termen lung, subliniată în timp şi de vizitele de lucru efectuate de reprezentanţii Ambasadei SUA la RAJA SA Constanţa. Ca o confirmare a legăturilor speciale formate, pe 6 august 2009, la RAJA SA Constanţa se va efectua o vizită de lucru de către repezentanţii Statelor Unite, delegaţia fiind condusă de ataşatul comercial al Ambasadei SUA în România, Keith Kirkham. Pentru a demonstra încă odată greutatea şi importanţa acestei întîlniri, la discuţii vor participa şi parlamentari de Constanţa. Întîlnirea urmăreşte identificarea unor noi oportunităţi de colaborare în ceea ce priveşte implementarea celor mai moderne şi performante tehnologii în domeniul alimentării cu apă şi a serviciilor de canalizare prestate de RAJA SA Constanţa. Astfel, discuţiile se vor axa pe cele mai noi procedee de tratare prin ionizare a apei cu nitraţi, analizele moderne ale parametrilor de apă, managementul nămolurilor şi acoperirea staţiei de epurare Constanţa Nord. După discuţiile de la RAJA, delegaţia se va deplasa la Primăria Cernavodă, unde va avea loc o întîlnire cu reprezentanţii administraţiei locale de aici.



12