Ambasada SUA la Bucureşti anunţă lansarea unui nou serviciu de programare a interviurilor şi a unei noi proceduri de solicitare a vizelor temporare. Începând cu data de 13 septembrie 2012, următoarele servicii vor fi oferite gratuit solicitanţilor de viză: Programarea interviurilor de viză temporară prin telefon sau online. Solicitanţii pot apela numărul de telefon 031.780.0260 de pe teritoriul Romaniei sau (703)988-7105 din SUA sau se pot programa pe internet la adresa www.ustraveldocs.com/ro. Centrul de programări poate fi contactat şi utilizând Skype prin ustraveldocs–Romania. Expedierea documentelor către ambasada SUA prin serviciul de curierat TNT, în cazul în care se solicită informaţii suplimentare după interviul de viză. Acest serviciu va fi disponibil şi solicitanţilor de vize de imigrare. Expedierea paşaportului prin serviciul de curierat TNT după ce viza a fost aprobată. După achitarea taxei de solicitare a vizei temporare la orice sucursală BRD din România, serviciile menţionate vor deveni disponibile. Taxa de solicitare aferentă majorităţii categoriilor de vize temporare este de 160 de dolari şi se achită în RON. Solicitanţii de vize temporare care şi-au programat interviul înainte de data de 13 septembrie 2012 trebuie să se prezinte la secţia consulară a ambasadei SUA, conform programării stabilite. Solicitanţii de vize temporare care doresc să se programeze pe data de 13 septembrie sau după aceea trebuie să parcurgă următoarele proceduri:
Pasul 1: Să îşi pregătească o fotografie. Pentru cerinţele legate de fotografie, solicitanţii trebuie să viziteze pagina: www.ustraveldocs.com/ro
Pasul 2: Să îşi completeze online formularul de solicitare a vizei DS-160 la http://ceac.state.gov/genniv/ şi să tipărească pagina de confirmare la final.
Pasul 3: Să îşi creeze un profil pe pagina www.ustraveldocs.com/ro, să selecteze categoria de viză pe care o solicită şi apoi să tipărească ordinul de plată cu cod de bare ce conţine detaliile necesare pentru BRD.
Pasul 4: Să meargă la cea mai apropiată sucursală BRD, pentru a achita taxa. BRD va elibera o chitanţă aferentă acestei plăţi.
Pasul 5: Să facă programarea interviului de viză utilizând portalul de internet www.ustraveldocs.com/ro sau apelând numărul de telefon 031.780.0260 din România sau (703)988-7105 din SUA. Centrul de programări poate fi contactat şi utilizând Skype prin ustraveldocs–Romania.
Pasul 6: Să se prezinte la Secţia Consulară a ambasadei cu toate documentele necesare pentru interviu, în ziua stabilită.
Pasul 7: Paşapoartele cu vizele aprobate vor fi livrate gratuit de către TNT, către una din locaţiile TNT din ţară. Pentru un serviciu mai rapid se poate opta pentru ridicarea paşaportului, în persoană, de la sediul TNT Romania SRL din Str. Aurel Vlaicu Nr. 49, cod poştal 075100, Otopeni, România.
Pentru eventuale lămuriri, românii pot contacta centrul de programări la numerele menţionate mai sus sau prin email la adresa visasbucharest@state.gov. De asemenea, poate fi consultată telefonic secţia consulară, de luni până vineri, între orele 14:00 şi 17:00, la numărul 021.270.6000. Detalii sunt disponibile şi pe pagina web www.ustraveldocs.com/ro.
Introducerea sistemului de programare online a interviului pentru solicitanţii de viză a fost anunţată pe 29 mai, de consulul general al ambasadei SUA la Bucureşti, Stephen A.Vann, cu ocazia lansării împreună cu MAE a celei de-a treia campanii anuale de informare a cetăţenilor români privind obţinerea vizei pentru SUA. Stephen A. Vann a arătat că SUA încurajează călătoriile în interes turistic, de afaceri sau pentru studii şi că anul trecut, peste 32.000 de români au primit vize temporare pentru SUA. În prezent, România, Polonia şi Bulgaria sunt ţările UE care au nevoie de vize pentru SUA, ele nefiind incluse în Visa Waiver, pe motiv că au o rată de respingere a cererilor de viză mult peste limita de 3%. De asemenea, nici Cipru nu este inclusă, având în vedere problemele sale interne. În 2011, ţara noastră a avut o rată de respingere a aplicaţiilor pentru viză de 22%, în timp ce rata Bulgariei şi a Poloniei a fost de 16%, respectiv 10%.