Ambasadele României, vizate de o vastă operaţiune de spionaj informatic, la nivel mondial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambasadele României, vizate de o vastă operaţiune de spionaj informatic, la nivel mondial

Monden 30 Martie 2009 / 00:00 427 accesări

Cel puţin patru reprezentanţe diplomatice ale României au fost vizate de o vastă operaţiune de spionaj, controlată aproape integral de computere din China, care a permis sustragerea de documente din sute de birouri guvernamentale şi private din întreaga lume. Conform unui raport realizat de Information Warfare Monitor, format din cercetători de la Universitatea din Toronto şi organizaţia canadiană SecDev Group, printre ţintele vizate de operaţiunea de spionaj s-ar număra şi ambasadele României în Finlanda, Franţa, Norvegia şi China. În total au fost identificate 1.295 de computere compromise la Ministerele Afacerilor Externe din Iran, Bangladesh, Letonia, Indonezia, Filipine, Brunei, Barbados şi Bhutan, dar şi la ambasade ale Indiei, Coreei de Sud, Indoneziei, României, Ciprului, Maltei, Thailandei, Taiwanului, Portugaliei, Germaniei şi Pakistanului.

Ediţia electronică de duminică a cotidianului „The New York Times” afirmă că printre computerele atacate se numără şi cele ale lui Dalai Lama, cel care de fapt le-a şi solicitat cercetătorilor canadieni o analiză a sistemelor informatice. Aceştia au descoperit o reţea vastă pe care au denumit-o GhostNet şi care a infiltrat, în decurs de mai puţin de doi ani, cel puţin 1.295 de computere din 103 ţări, concentrîndu-se în principal asupra sistemelor guvernamentale din Asia de Sud şi de Sud-Est. Conform raportului, operaţiunea de spionaj este în desfăşurare şi se extinde la mai mult de 12 sisteme săptămînal. Cercetătorii afirmă însă că nu au descoperit dovezi că reţeaua ar fi vizat şi sisteme guvernamentale americane, deşi un computer NATO a fost monitorizat timp de 12 ore, iar computerele de la ambasada indiană din Washington au fost infiltrate.

Autorii raportului au avertizat că, deşi majoritatea computerelor implicate în această reţea se află în China, nu trebuie trasă neapărat concluzia că Guvernul de la Beijing administrează reţeaua, care ar putea reprezenta o afacere privată sau opera unor cetăţeni chinezi cunoscuţi drept „hackeri patrioţi”. Un purtător de cuvînt al Consulatului chinez la New York a respins ideea implicării Guvernului de la Beijing. „Guvernul chinez se opune şi interzice strict orice infracţiune cibernetică”, a afirmat acesta.

Taguri articol


12