Ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, posibil premier interimar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, posibil premier interimar

Externe 12 Martie 2013 / 00:00 470 accesări

Preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, ar putea desemna ca premier interimar al Bulgariei un diplomat care trăieşte şi lucrează în străinătate, printre variantele vehiculate numărându-se ambasadorul Bulgariei la Berlin sau cel de la Bucureşti. Potrivit cotidianului bulgar ”Standard”, Plevneliev şi oamenii săi de încredere au luat o decizie în cursul unei întâlniri secrete, la sfârşitul săptămânii trecute. Premierul interimar ar trebui să fie un bărbat în vârstă de peste 35 de ani, economist fără afiliere politică, care să lucreze în Europa pentru Bulgaria şi să fie cunoscut şi respectat la Bruxelles. Experţii speculează că o persoană care se potriveşte acestui profil ar fi ambasadorul bulgar la Berlin, Radi Naidenov, respectat în cercul Angelei Merkel şi diplomat cu studii în Relaţii Internaţionale la Universitatea de Economie Naţională şi Mondială din Sofia. Un alt nume vehiculat este cel al lui Aleksandr Filipov, ambasadorul Bulgariei în România, angajat al Ministerului de Externe din 2002. Konstantin Pencev, ombudsman al Bulgariei, a refuzat propunerea de a-şi asuma rolul de premier interimar, motivându-şi decizia prin posibilitatea apariţiei unei serii de alegeri anticipate, care l-ar putea ţine în funcţie pentru o perioadă nedeterminată. La 21 februarie, Parlamentul bulgar a aprobat demisia Guvernului premierului Boiko Borisov, în contextul protestelor la nivel naţional faţă de facturile mari la energie electrică, sărăcie şi monopoluri. Alegerile anticipate sunt prevăzute pentru 12 mai, cu doar două luni înaintea termenului din iulie.

Şeful statului bulgar doreşte formarea unui guvern de tehnocraţi, similar celui condus pentru o perioadă de Mario Monti în Italia, a declarat el într-un interviu pentru ediţia de luni a ziarului austriac ”Standard”. Mii de persoane au protestat duminică, din nou, atât la Sofia, cât şi în mai multe alte oraşe, împotriva sărăciei şi corupţiei elitelor politice din ţară, la apelul unor grupuri din cadrul societăţii civile. Bulgaria este afectată de patru săptămâni de manifestaţii zilnice.



12