Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa a primit, vineri, la sediul instituţiei, vizita ambasadorului Georgiei în România, E.S. Levan Metreveli, şi a ministrului consilier al Ambasadei Georgiei la Bucureşti, Grigol Magrakvelitze. La acest eveniment au participat reprezentanţii a 24 de agenţi economici din Constanţa, din mai multe domenii, precum agricultură, construcţii, transporturi, naval şi turism. Potrivit conducerii (CCINA), scopul acestei vizite a fost pregătirea organizării comune a Forumului economic care se va desfăşura, la sfârşitul lunii aprilie 2010, în Georgia, la Batumi - Republica Autonomă Adjara. Pentru ca firmele româneşti prezente la întâlnire să se familiarizeze cu mediul de afaceri georgian, ambasadorul Metreveli a prezentat situaţia economică din Georgia, făcând referire la indicatorii economici, taxe, structura investiţiilor, comerţ exterior şi transport. Totodată, au fost prezentate şi Republica Autonomă Adjara şi oraşul Batumi, cu obiectivele sale cele mai importante. În cadrul forumului, ce se va desfăşura la Batumi se va pune accent pe probleme de infrastructură, transport şi turism. De altfel, CCINA Constanţa va organiza, în aprilie a.c., o misiune economică în Georgia.