Universitatea Maritimă Constanţa (UMC) a fost vizitată, ieri, de ambasadorul Norvegiei în România, Excelenţa Sa Qystein Hovdkinn. „În cadrul instituţiei noastre de învăţământ se desfăşoară proiectul RoNoMar, finanţat în cadrul programului norvegian de cooperare cu România. Acest program se va finaliza în aprilie 2011. Cu ocazia acestei vizite, Excelenţa Sa Qystein Hovdkinn va analiza îndeplinirea obiectivelor propuse prin programul de finanţare bilaterală România - Norvegia”, a declarat rectorul UMC, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait. Ambasadorul Norvegiei a vizitat sălile de curs dotate cu echipamentele didactice dobândite în cadrul proiectului. Un alt punct important al activităţii de ieri a fost evaluarea progreselor de la incubatorul de afaceri maritime în Constanţa - Centrul Maritim RoNoMar, dezvoltat după modelul propus de Innovation Center. După vizita de la UMC, ambasadorul Norvegiei s-a întâlnit, în cadrul Universităţii Ovidius” Constanţa, cu reprezentanţii Asociaţiei de Protejare a Omului şi a Mediului pentru o Dezvoltare Durabilă în Lume - ECOM. În cadrul întâlnirii, membrii ECOM i-au prezentat oficialului norvegian etapele parcurse până în prezent în cadrul proiectului „Valorificarea nămolului rezidual rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi a biomasei marine reziduale de pe coasta Mării Negre pentru realizarea unui compozit biosolid inovator ca fertilizator agricol”, finanţat de Guvernul norvegian. Scopul acestui proiect este obţinerea unui compozit biosolid inovator (ca nutrient ecologic pentru agricultură), rezultat din amestecul nămolului rezidual din staţiile de tratare a apelor uzate, cu biomasa marină reziduală (algele). Acest compozit nou va fi folosit ca tehnologie neconvenţională ecologică şi inovativă pentru agricultură, având în vedere şi beneficiile protecţiei apelor marine. „Proiectul este ceva nou nu numai pentru România, ci şi pentru comunitatea europeană. Am investit 400 mii euro în proiect deoarece credem că va avea rezultate şi va fi de succes”, a declarat Excelenţa Sa Qystein Hovdkinn.