Ambasadorul polonez în Irak, rănit într-un atentat la Bagdad

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambasadorul polonez în Irak, rănit într-un atentat la Bagdad

Externe 04 Octombrie 2007 / 00:00 614 accesări

Ambasadorul polonez în Irak a fost rănit în urma unei explozii produse miercuri, la Bagdad. Surse din cadrul poliţiei au afirmat că un civil a fost ucis şi alte cinci persoane au fost rănite după ce un convoi format din trei maşini al ambasadei poloneze a fost vizat de trei bombe separate în cartierul Arasat din centrul Bagdadului. Poliţia nu dispune de informaţii în legătură cu ambasadorul, dar a precizat că trei dintre răniţi fac parte din personalul ambasadei poloneze. Martori oculari au declarat că au văzut două maşini care păreau a fi fost vizate de atacuri, cel puţin una dintre ele arborînd un steag diplomatic alb-roşu. Mai multe elicoptere au transportat la spital persoanele rănite. Ulterior, Ministerul polonez al Afacerilor Externe a confirmat rănirea ambasadorului său la Bagdad. Este vorba despre Edward Pietrzyk, în vîrstă de 57 de ani, cu o îndelungată experienţă în armata poloneză. El a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie din URSS. Avînd grad de general, el a fost comandantul Armatei Terestre poloneze în perioada 2000 - 2006 şi a preluat postul diplomatic de la Bagdad în primăvara acestui an. Polonia susţine campania americană din Irak şi are în prezent circa 1.000 de militari în această ţară.

Pe de altă parte, se relatează că în cursul zilei de miercuri, Comandamentul american din Irak a anunţat că a intrat în posesia unei liste cu 500 de nume ale militanţilor al-Qaida care au venit din Europa şi Orientul Mijlociu pentru a se alătura al-Qaida, în urma unui raid din nord-vestul ţării, soldat cu uciderea a opt rebeli. Potrivit generalului Kevin Bergner, operaţiunea demarată la 11 septembrie în apropiere de Sinjar viza un responsabil al reţelei islamiste, cunoscut sub numele de Muthanna, care a fost ucis împreună cu alţi şapte combatanţi. “Muthanna a fost emirul regiunii de frontieră dintre Irak şi Siria şi un intermediar important al gestionării teroriştilor din străinătate după intrarea lor în Irak. În timpul operaţiunii, am confiscat numeroase documente şi fişiere electronice care oferă o imagine asupra operaţiunilor teroriştilor străini în al-Qaida, nu doar în Irak, ci şi în regiune”, a precizat purtătorul de cuvînt militar. Printre documente se afla o listă cu 500 de nume ale teroriştilor străini recrutaţi de al-Qaida, biografiile a 143 dintre aceştia care sînt pe cale de a sosi în Irak sau care au ajuns deja, care cuprind date personale, fotografii, numele persoanelor recrutate, itinerariul lor şi data intrării lor în Irak”, a adăugat el. Unele dintre aceste dosare mai conţineau şi promisiuni ale celor recrutaţi de a comite atentate sinucigaşe. Potrivit generalului, militanţii provin din Libia, Siria, Oman, Yemen, Egipt, Iordania şi Arabia Saudită, dar şi din Maroc, Tunisia, Algeria sau din ţări europene precum Franţa, Belgia şi Marea Britanie. Autorităţile americane şi irakiene acuză ţările vecine Irakului că nu depun suficiente eforturi la frontierele lor pentru a-i împiedica pe militanţii al-Qaida să intre în ţară.



12