Nikki Haley, ambasadorul american la Națiunile Unite, a declarat că înlăturarea președintelui sirian, Bashar al-Assad, nu mai este în mod necesar o prioritate pentru noua Administrație de la Casa Albă, notează BBC News online. Haley a declarat că "nu ne vom concentra pe Assad așa cum a făcut Administrația anterioară", adăugând că "prioritatea (Administrației curente) este să găsim moduri prin care să rezolvăm lucrurile, cu cine trebuie să conlucrăm pentru a face o diferență reală pentru oamenii din Siria". Oficialii americani din timpul Administrației Obama susţineau că înlăturarea lui Assad este o condiție necesară pentru soluționarea conflictului civil din Siria, iar Washingtonul chiar a susținut în mod direct rebelii care luptau împotriva regimului de la Damasc. Intrarea Rusiei în conflictul civil sirian practic a anulat orice șansă de înlăturare a liderului de Damasc. Un reprezentant al opoziției siriene a caracterizat drept "nefericită" afirmația lui Haley, adăugând că oficialii americani fac declarații "contradictorii". În cursul campaniei electorale din SUA, Donald Trump a declarat că va încerca să colaboreze cu președintele rus, Vladimir Putin, care l-a susținut pe Assad în timpul conflictului sirian.