Dacă, la nivel de seniori, titlul naţional la rugby încă se lasă aşteptat la ţărmul mării, la nivel de juniori lucrurile stau mult mai bine. În ultimii ani, în urma investiţiilor făcute de Consiliul Judeţean Constanţa pentru revigorarea sportului cu balonul oval, s-a reuşit câştigarea titlurilor naţionale la diverse categorii de vârstă, astfel că ambiţiile pentru 2014 sunt cât se poate de îndreptăţite. Conducerea Rugby Club Judeţean Farul Constanţa, prin preşedintele Cristinel Dragomir, a anunţat deja că, pe lângă titlul la seniori, unul dintre obiectivele anului viitor este şi cucerirea titlurilor naţionale cu echipele de juniori!
„Sper ca la finalul anului 2014 să ne putem mândri cu toate titlurile la copii şi juniori. Ar fi o performanţă unică în România. Suntem deja pe primul loc la mai multe categorii de vârstă. Reconstrucţia formaţiei de seniori se va încheia cu adevărat doar când vom avea în primul “15” opt sau zece jucători care să provină din aceste centre de copii şi juniori”, a declarat preşedintele RCJ Farul, Cristinel Dragomir. La finalul turului sezonului 2013-2014 în Campionatul Naţional Under 19, formaţia LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa (antrenori Adrian Pllotschi şi Marian Nache) se află pe locul 3, cu 19 puncte, dar la egalitate de puncte cu ocupanta poziţiei secunde, CSS Bîrlad. Pe primul loc este Steaua Bucureşti, cu 24p. La finalul sezonului regulat se joacă play-off, locul 1 cu locul 4 şi locul 2 cu locul 3. În Campionatul Naţional Under 18, zona Muntenia, CS Cleopatra Mamaia (vicecampioană naţională anul trecut la U17 - antrenori Nicolae Mocanu şi Victor Bezuşcu) conduce detaşat la finalul turului, cu 24p (cinci victorii din cinci meciuri), find urmată de Steaua, cu 19p. Se califică la turneul final primele trei clasate. În fine, categoria Under 17, zona Muntenia, este condusă de CS Tomitanii Constanţa (campioană naţională anul trecut la U16 - antrenor Cristi Cojocaru), cu 25p, urmată la un singur punct de CSO Pantelimon şi CTMRTF Bucureşti. La turneul final se vor califica tot primele trei clasate.