Un pacient în stare gravă, din localitatea vasluiană Puşcaşi, a fost transportat, joi, cu targa prin zăpadă, pe o distanţă de peste 500 de metri, după ce ambulanţa care urma să îl preia de acasă a fost implicată într-un accident din cauza gheţii de pe şosea. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, autosanitara de tip C, cea mai performantă din dotarea instituţiei, a fost implicată într-un accident în localitatea Puşcaşi, în timp ce mergea la un pacient în stare gravă, bolnav de cancer. Conform sursei citate, ambulanţa a derapat într-o pantă şi s-a răsturnat cu spatele într-un şanţ de pe marginea drumului. În aceste condiţii, echipajul medical a anunţat prin staţie accidentul, la intervenţie fiind trimisă o altă autosanitară, însă nici aceasta nu a putut ajunge la locuinţa bolnavului. „Echipajul medical a plecat pe jos până la domiciliul pacientului, de unde a fost preluat cu o targă şi transportat până la ambulanţă, pe o distanţă de peste 500 de metri, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Chiar dacă s-a întârziat la caz aproximativ jumătate de oră, starea pacientului nu s-a modificat. Din păcate, însă, din cauza problemelor de pe anumite drumuri pot apărea situaţii mult mai grave, iar apoi se caută vinovaţi. Normal ar fi ca primarii să se implice mult mai mult în deszăpezirea drumurilor pentru că nu toată lumea locuieşte lângă primărie”, a declarat, astăzi, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa. Ea a precizat că niciunul din membrii echipajului ambulanţei implicate în accident nu a fost rănit și că reprezentanţii SAJ au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţiei de Urgenţă pentru a scoate autosanitara din șanțul în care s-a răsturnat.