Ambulanța a fost chemată la Liceul ”Ovidius”! Ce s-a întâmplat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambulanța a fost chemată la Liceul ”Ovidius”! Ce s-a întâmplat!

Educație 20 Octombrie 2015 / 16:13 2047 accesări

Deși inițial s-a zvonit că un elev de la Liceul Teoretic ”Ovidius” din Constanța a avut nevoie de îngrijiri medicale pe fondul consumului de substanțe stupefiante, directorul unității de învățământ, prof. Cristina Anghel, a trimis un comunicat prin care a infirmat acest zvon. Totul a avut loc marți, 20 octombrie, în pauza de la ora 12.00, când unul dintre elevi s-a simțit rău, însă nu și-ar fi pierdut cunoștința și a comunicat coerent. „Am anunțat cabinetul medical școlar. Profesorul de serviciu și asistenta medicală au intervenit cu măsurile de prim ajutor. Am anunțat serviciul 112, care a venit la sediul liceului și a făcut investigațiile de specialitate, pe baza cărora a stabilit diagnosticul de hipoglicemie, hipocalcemie și atac de panică”, a precizat directorul Liceului Teoretic ”Ovidius”, prof. Cristina Anghel. Elevul nu a fost transportat la spital, și-a revenit și a fost preluat de familie, a anunțat directorul. Potrivit procedurii în astfel de situații, a fost anunțat de incident și Inspectoratul Școlar Județean.



12