Ambulanţa Constanţa, pregătită pentru iarnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambulanţa Constanţa, pregătită pentru iarnă

Social 16 Decembrie 2008 / 00:00 520 accesări

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa este pregătit şi pentru acest sezon rece. Directorul adjunct al unităţii sanitare, dr. Aura Broască, a anunţat că totul este pus la punct şi că nu crede că vor fi probleme. „Am achiziţionat tot ce era necesar, am completat uneltele de deszăpezire, avem un stoc necesar de materiale sanitare şi medicamente pentru cel puţin trei luni, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Din punctul nostru de vedere, nu vom avea probleme. Rămîne să vedem cît de aspră va fi iarna, cît de abundente vor fi precipitaţiile”, a mai declarat dr. Broască. În cazul în care cantităţile de zăpadă vor fi mari, dr. Broască a recunoscut că pot apărea unele întîrzieri la cazuri, dar fără voia lor. „Nu vom avea ce să facem. Ca şi în anii trecuţi, vom avea nevoie de ajutoarele autorităţilor. Le-am primit de fiecare dată, aşa că am ajuns la cazuri, ce-i drept cu unele întîrzieri, dar din fericire nu au apărut probleme mari. S-a reuşit intervenirea în timp util, astfel că oamenii nu au avut de suferit”, spune directorul adjunct al unităţii sanitare. Nici maşinile SMURD nu vor putea să treacă prin nămeţi, decît dacă drumul va fi eliberat de utilajele de deszăpezire. Potrivit purtătorului de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, Paula Anghel, autosanitarele din dotare vor pleca la solicitări în judeţ doar cu dotările de iarnă specifice, însă asta nu înseamnă că vor reuşi să facă faţa tuturor situaţiilor. Cu siguranţă va fi alcătuit Comandamentul de iarnă care va reuni mai multe instituţii, astfel încît, la deplasarea unor cazuri care provin din localităţi izolate din cauza zăpezii, se va interveni cu ajutorul wolelor.



Ştiri recomandate

12