IMPACT VIOLENT. Un pensionar de 80 de ani a murit pe patul de spital miercuri noaptea, la câteva ore după ce ambulanţa care îl transporta la spital a fost implicată într-un accident rutier petrecut în localitatea Eforie Nord. Potrivit anchetatorilor, Gabriel Pascariu, de 41 de ani, din localitatea braşoveană Săcele, se deplasa pe strada Traian, din staţiunea Eforie Nord, dinspre Eforie Sud către Constanţa, la volanul unui autoturism marca Renault, cu numărul de înmatriculare BV 08 TSC. La un moment dat, spun oamenii legii, bărbatul a încercat să vireze la stânga pe o stradă secundară, fără să se asigure, şi a intrat în coliziune cu o ambulanţă marca Mercedes, înmatriculată CT 28 AUR, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi care încerca să-l depăşească. În urma impactului, autospeciala a fost proiectată între peretele unui imobil şi un stâlp de iluminat public. Şoferul ambulanţei, Eremia Negoescu, de 31 de ani, asistenta aflată pe scaunul din dreapta faţă şi Constantin Zgubea, de 80 de ani, pacientul transportat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, au fost răniţi. Şoferul Renault-ului a suferit leziuni uşoare. În maşina acestuia se mai aflau soţia şi copilul în vârstă de trei ani, care au scăpat nevătămaţi. Pentru scoaterea victimelor din autospecială a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe cei doi şoferi implicaţi în accident cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ.
NU A REZISTAT. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse de medicii unităţii sanitare, Constantin Zgubea nu a mai putut fi salvat. Bărbatul fusese preluat de ambulanţă din localitatea Eforie Sud după ce suferise o criză hipertensivă. „Pacientul în vârstă de 80 de ani a suferit în urma accidentului un traumatism cranio – cerebral acut deschis şi un traumatism toraco-abdominal. Din păcate, nu a rezistat”, a declarat dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa. „Şoferul autospecialei a rămas internat în Clinica de Ortopedie, cu multiple traumatisme, în vreme ce asistenta medicală a fost lăsată să plece acasă după ce a primit îngrijiri medicale”, a adăugat dr. Cătălin Grasa. Trupul neînsufleţit al lui Constantin Zgubea a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii continuă cercetările.
AL PATRULEA ACCIDENT. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa spun că şoferii autospecialelor întâmpină probleme în trafic din cauza şoferilor indisciplinaţi. „Este cel de-al patrulea accident rutier de acest gen din anul 2011. În general, nu sunt probleme. Cei mai mulţi dintre conducătorii auto care văd o ambulanţă în misiune îi fac loc să treacă, aşa cum este normal. Dar mai există şi cazuri de genul acesta. Pe unii oameni nu-i interesează că acea autospecială se grăbeşte pentru a salva viaţa unui om”, a declarat dr. Vasile Popescu, directorul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Constanţa.