Norocos sau ghinionist, un tânăr ar trebui să mediteze puţin după ce, în doar câteva zeci de minute, a fost implicat în două accidente rutiere. Seria nefericită a evenimentelor a început, duminică după-amiază, în jurul orei 14.00. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere spun că echipele de cercetare au intervenit în localitatea constănţeană Tariverde după ce au fost sesizaţi de producerea unui accident rutier. Ambulanţa CT 29 EMU ajunsă la locul accidentului l-a preluat pe şoferul uneia dintre maşinile implicate în coliziune şi a pornit spre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Ajunsă în Constanţa, autosanitara mai avea de parcurs câteva sute de metri până să ajungă la spital când, pe bulevardul Tomis,
Aproape de intersecţia cu strada Ion Raţiu, autosanitara care îl transporta pe tânărul de la Teriverde a fost implicată la rândul ei într-un accident rutier. „Autospeciala de la Staţia Năvodari, care se întorcea de la Tariverde, a fost lovită de un autoturism care nu i-a acordat prioritate deşi avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Din fericire, atât cadrele medicale de pe ambulanţă, cât şi pacientul nu au suferit leziuni“, a declarat dr. Aura Broască, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. După impact, pacientul a fost preluat de o altă ambulanţă şi transportat la spital.
NEATENŢIE Martorii coliziunii le-au povestit anchetatorilor că o femeie, aflată la volanul unui autoturism Skoda, înmatriculată CT 33 ZIM, a observat în oglinda retrovizoare ambulanţa şi probabil s-a speriat şi a virat la stânga, lovind autospeciala. În urma impactului violent, Skoda a fost proiectată în alte două autoturisme parcate pe marginea bulevardului Tomis. În timp ce poliţiştii de la Rutieră investigau acest accident, la mai puţin de 50 de metri, un Audi Q7, înmatriculat CT 05 PTY, a intrat în spatele unui taxi aparţinând firmei Romaris. În urma izbiturii, taxiul a fost proiectat într-un alt autoturism parcat regulamentar. Nici în acest caz nu au fost înregistrate victime.