Ambulanţă spulberată în intersecţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ambulanţă spulberată în intersecţie

Eveniment 02 Noiembrie 2012 / 00:00 1857 accesări

O ambulanţă aflată în misiune a fost implicată, miercuri după-amiază, într-un accident rutier petrecut în oraşul Medgidia, în jurul orelor 17.15. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că George M., de 23 de ani, din Târgovişte, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare B 36 EVA, se deplasa pe strada Romană, dinspre strada Ştefan cel Mare către strada Ovidiu. Ajuns la intersecţia cu strada Călugăreni, au stabilit anchetatorii, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o autosanitară, cu numărul de înmatriculare CT 16 ATI, care avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune şi transporta un pacient către spital. În urma impactului, Loganul a fost proiectat în gardul unei gospodării din zonă. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului Loganului, care a ajuns în urgenţa Spitalului Municipal Medgidia. Nici membrii echipajului autospecialei, nici pacientul pe care aceştia îl aveau în grijă nu au suferit leziuni. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe ambii conducători auto implicaţi în accident cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Oamenii legii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier. Statisticile Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) arată că, în intervalul de timp, 1 ianuarie – 31 octombrie 2012, pe şoselele din judeţul Constanţa au avut loc 1106 accidente rutiere, în urma cărora 1.433 de persoane au fost rănite şi alte 73 şi-au pierdut viaţa. Datele sunt într-o uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atunci când s-au petrecut 1.160 de accidente, în care au murit 74 de persoane şi au fost rănite 1.509.



12