Amendă în locul asigurării obligatorii a locuinţei?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amendă în locul asigurării obligatorii a locuinţei?

Economie 17 Decembrie 2010 / 00:00 595 accesări

Proprietarii ale căror locuinţe sunt asigurate facultativ împotriva celor trei riscuri acoperite de asigurarea obligatorie (cutremur, alunecări de teren şi inundaţii) sunt obligaţi să încheie o asigurare obligatorie numai după ce poliţa facultativă expiră, au anunţat oficialii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), care gestionează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor în România. „Sunt convins că autorităţile statului implicate în aplicarea Legii nr. 260/2008 vor interpreta în acelaşi fel acest articol, întrucât legea are un puternic caracter social şi universal, fiind singura soluţie viabilă de a face faţă dezastrelor naturale la nivel naţional, în contextul în care resursele bugetare disponibile în acest scop sunt din ce în ce mai reduse”, a declarat Marius Bulugea, preşedintele PAID. Poliţele obligatorii au început să fie vândute de la jumătatea acestui an şi, până în noiembrie, s-au încheiat numai 125.000 de contracte. Preşedintele PAID a declarat recent că estimează un număr de 400.000 de poliţe încheiate până la jumătatea lunii ianuarie, un procent infim, având în vedere că în România sunt peste 8,5 milioane locuinţe. Termenul limită de încheiere a asigurării obligatorii este 15 ianuarie 2011, iar proprietarii care rămân neasiguraţi după această dată riscă amenzi între 100 şi 500 lei. Poliţele pot fi încheiate doar la companiile de asigurări care au semnat o convenţie cu PAID, respectiv: Astra, Uniqa, Platinum România, Groupama Asigurări, ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica, Certasig, City Insurance, Credite Europe Asigurări, Euroins, Generali şi Grawe România.



Ştiri recomandate

12