Amendament pentru pensiile militare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amendament pentru pensiile militare

Justiție 07 Aprilie 2011 / 00:00 685 accesări

Comisia de apărare din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, OUG 1/2011 privind recalcularea pensiilor militare, fiind adoptate în acelaşi timp şi două amendamente, unul dintre ele specificând faptul că, dacă după recalculare pensia va avea un cuantum mai mic decât cel iniţial, atunci ea va rămâne neschimbată. Al doilea amendament a vizat modificarea art. 1 alineat 4 din OUG 1, deputaţii dorind să coreleze punctul mediu de pensie atât cu solda de grad, cât şi cu cea de funcţie. Cele două amendamente au fost propuse de deputatul de la minorităţi Niculae Mircovici şi au fost susţinute de opoziţie, în timp ce reprezentanţii puterii s-au abţinut de la vot, mai puţin Eugen Bădălan, care a votat pentru adoptarea amendamentelor. Tot marţi, comisia de Apărare a adoptat şi un amendament la Legea 42/2004 privind participarea militarilor la misiuni în străinătate. Amendamentul vizează introducerea unui nou alineat în lege, potrivit căruia „pe perioada participării la misiuni şi operaţiuni prevăzute la articolul 2, cuantumul brut al soldei, salariului lunar, sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi băneşti acordate personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională nu pot fi diminuate“.

Taguri articol


12