După sute de ore de „travaliu”, bugetul de stat pe 2010 s-a născut. „Facerea” a fost una grea în condiţiile în care aleşii neamului s-au „luptat” parte în parte pentru a-şi impune fiecare amendamentele promise alegătorilor. Au fost propuse de partidele parlamentare peste 9.000 de amendamente dar, din păcate, au căzut aproape toate, deoarece noua putere instalată la cârma ţării a decis: Nu proiectelor comunităţilor locale şi Nu majorării punctului de pensie. În schimb, democrat-liberalii, udemeriştii şi independenţii au hotărât să dea mai mulţi bani pentru o serie de instituţii ale statului care nu produc nimic: SRI, Preşedinţie ori Secretariatul General al Guvernului etc. Printre cei nemulţumiţi de bugetul „mutant” se numără şi parlamentarii de Constanţa, în special cei ai PSD şi PNL, care una au cerut şi alta au primit. Cel mai vehement este senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga, care a criticat în termeni duri atitudinea zeflemistă a noii puteri. Moga a declarat că, din cele peste 50 de amendamente propuse de el pentru interesul comunităţilor locale constănţene, niciunul nu a scăpat de „măcelarul” format din PD-L şi UDMR plus independenţi. „Cele mai multe amendamente se referereau la acordarea unor sume pentru continuarea proiectelor din localităţile constănţene. De asemenea, am cerut „uriaşa” sumă de 300.000 de lei lei pentru o serie de lucrări de restaurare la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, cea mai bună instituţie de profil din ţară. Nu pot să-mi închipui ce a fost în mintea celor care au refuzat amendamentul care propunea ajutarea celui mai bun liceu din ţară, de pe băncile căruia ies viitorii conducători ai noştri, iar noi nici măcar nu suntem în stare să le asigurăm cele mai bune condiţii de învăţat. Bine că au acordat mai mulţi bani pentru SRI, pentru preşedintele Băsescu ori pentru Secretariatul General al Guvernului”, a spus Nicolae Moga. El a adăugat că bugetul pe 2010 este unul anti-social. La fel de indignat este şi deputatul de Constanţa al PNL, Gheorghe Dragomir, care, împreună cu alţi doi parlamentari liberali, Puiu Haşotti şi Mihai Lupu, a propus 16 amendamente referitoare, în principal, la acordări de sume pentru primăriile conduse de primari liberali. „Niciun amendament propus de noi nu a trecut. Explicaţia? Lipsă de bani! Primii afectaţi de bugetul din 2010 vor fi pensionarii, iar apoi bolnavii. Este trist ce se întâmplă. Avem cel mai prost buget postdecembrist”, a spus Dragomir. Şi democrat - liberalii constănţeni au cerut, prin amendamente, bani pentru intituţii de învăţământ şi lăcaşe de cult. Senatorul PD-L Mircea Banias a declarat că amendamentele nu au fost aprobate deoarece „2010 este unul de criză şi nu sunt bani la buget”. Şi, pentru că tot e criză, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a atras atenţia membrilor Guvernului să-şi stabilească necesarul de fonduri aferente investiţiilor din primul trimestru al anului pe baza recomandărilor Finanţelor, avertizând că nu va aproba transferul ulterior de cheltuieli de capital spre un alt capitol bugetar.