Amendamentul 10 privind restituirea tezaurului românesc de către Rusia a fost respins ieri, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Amendamentul, elaborat de parlamentarii români Viorel Badea şi Tudor Panţâru, a fost susţinut de trei parlamentari moldoveni, Liliana Palihovici, Valeriu Ghileţchi şi Ana Guţu. ”Restituirea tezaurului românesc poate începe cu transferarea către Banca Naţională a României a unui lot de lingouri şi monede de aur, de 93,4 tone”, se arată în amendament. Tezaurul României, evacuat în Rusia, în timpul Primului Război Mondial, includea, pe lângă multe obiecte de patromoniu, 91,2 tone de aur, nerecuperate până acum şi care sunt evaluate în prezent la 3,2 miliarde de euro. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur iar 10% aur fin, sub formă de lingouri. Toate acestea au fost transportate în Rusia Ţaristă, cu scopul de a le proteja de armata germană, care ocupase o parte însemnată a României. După Revoluţia bolşevică din Octombrie 1917, puterea sovietică a sechestrat tezaurul şi a refuzat restituirea integrală a acestuia. Cea mai mare parte a rămas la Moscova, iar acest fapt rămâne un subiect sensibil în relaţiile diplomatice dintre Românie şi Rusia.