Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut ieri dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,75%, decizia fiind anticipată de analişti. Şi în România, banca centrală a luat decizia de a fixa dobânda cheie, pentru a ţine inflaţia sub control. Pieţele financiare aşteaptă acum precizări de la preşedintele BCE, Mario Draghi, cu privire la disponibilitatea instituţiei de a susţine economia zonei euro şi costurile de împrumut ale statelor aflate sub presiune. Recent, BCE a lansat un program de achiziţii nelimitate de obligaţiuni suverane ale ţărilor cu probleme, însă toată operaţiunea este condiţionată de accesarea fondului de urgenţă al zonei de euro şi de îndeplinirea unor condiţii stricte, între care se numără austeritatea şi reformele. Evident, liderii statelor cu probleme (Italia, Spania, Portugalia) sunt reticenţi să ceară ajutor extern, întrucât simplele zvonuri despre posibile măsuri de austeritate generează proteste violente în stradă. Lucrurile sunt departe de a fi rezolvate, ba chiar, după cum spune economistul-şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier Blanchard, economia va avea nevoie de cel puţin zece ani pentru a ieşi din criza financiară începută în 2008.