Amenințări teroriste în Franța și Elveția

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenințări teroriste în Franța și Elveția

Externe 07 Noiembrie 2017 / 16:35 790 accesări
Forțele de securitate franceze au reținut zece persoane suspectate că intenționau să producă atentate teroriste

Forțele de securitate franceze au reținut zece persoane suspectate că intenționau să producă atentate teroriste

Franța și Elveția au fost marți scena unor acțiuni antiteroriste, soldate cu arestări în rândul unui grup de persoane care purtau discuții criptate pe mesageria Telegram, utilizată frecvent de jihadiști, în care făceau afirmații îngrijorătoare. Operațiunea forțelor de securitate a vizat stabilirea detaliilor proiectelor pe care suspecții le aveau în vedere. Astfel, în sud-estul Franței și în regiunea pariziană au fost reținute nouă persoane, având vârste între 18 și 65 de ani, în majoritate cunoscute de serviciile de informații, iar o columbiană în vârstă de 23 de ani a fost reţinută în Elveţia. Autorităţile elveţiene au precizat că suspecţii erau urmăriţi încă din iunie 2016, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste coordonate, şi că ar avea legături cu organizaţiile teroriste Al-Qaeda şi Stat Islamic. În plus, o informare judiciară a fost deschisă încă din 19 iulie pentru fapte susceptibile a fi calificate drept asociere teroristă infracțională și provocare directă la comiterea unui act de terorism printr-un mijloc de comunicare online. "Investigațiile au permis identificarea unui individ în Elveția care avea o activitate deosebit de susținută pe rețelele de socializare. Acestea au mai pus în evidență că el avea în acest cadru contacte cu indivizi din Franța, cu care discuta mai ales despre proiecte de acțiuni violente cu detalii neclare în acest stadiu", a dezvăluit o sursă judiciară. Unul dintre atentate ar fi vizat oraşul Nisa, iar planurile erau aproape de materializare.

Bărbatul arestat în Elveția se mai afla în legătură pe rețelele de socializare cu un adolescent francez de 13 ani, suspectat că pregătea un atac jihadist cu cuțitul. Adolescentul, care jurase credință Statului Islamic și era pe punctul de a trece la fapte, a fost arestat în regiunea pariziană în noaptea de 20 iulie, în ajunul Sărbătorii Muzicii în Franța. Operațiunea serviciilor antiteroriste are loc la o săptămână după intrarea în vigoare a noii legi antiteroriste, care a înlocuit prevederile stării de urgență instituite după atentatele islamiste de la Paris din noiembrie 2015. Mai mult de 240 de persoane au fost ucise în Franța de la începutul lui 2015 în atentate comise de militanți islamiști sau de atacatori inspirați de gruparea Statul Islamic. Recent, Ministrul francez de Interne, Gerrard Collomb, a anunţat că 32 de atacuri teroriste au fost dejucate din momentul decretării stării de urgenţă la nivel naţional, în 2015.

Taguri articol


12