În a doua jumătate a anului 2007, Inspectoratul de Stat în Construcţii a efectuat un control tematic, la nivel naţional, privind intervenţiile în timp de modificare a structurilor de acoperire la construcţiile colective de locuinţe tip bloc, cu regim de înălţime peste P+4 Etaje. Din datele centralizate rezultă că, dintr-un număr de 19.025 de astfel de construcţii, care au suferit intervenţii în timp la acoperişuri, doar la 38% dintre acestea lucrările au fost executate pe baza unei autorizaţii de construire emisă de autoritatea publică locală. De asemenea, s-a constatat că doar 50% dintre lucrările autorizate s-au executat cu respectarea autorizaţiei, iar dintre acestea doar 52% au efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Principalele măsuri dispuse către Asociaţiile de Proprietari/Locatari, în urma acţiunilor de control, au vizat intrarea în legalitate în cazul lucrărilor executate fără autorizaţie de construire; expertizarea lucrărilor care nu respectă cerinţele de rezistenţă, stabilitate şi siguranţă în exploatare şi solicitarea elaborării de către proiectant a soluţiilor necesare pentru remedierea deficienţelor; demararea procedurii de recepţie la terminarea lucrărilor în cazul celor nerecepţionate; completarea cărţii tehnice a construcţiilor cu intervenţiile realizate şi încunoştinţarea asociaţiilor de proprietari asupra obligaţiei de organizare a activităţii de urmărire a comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor legale. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate a fost de 169.100 lei, în condiţiile în care controlul a avut, în primul rînd, un caracter preventiv. În urma analizei realizate ca urmare a acestei acţiuni de control la nivel naţional, Inspectoratul de Stat în Construcţii consideră ca fiind necesară iniţierea unui cadru legislativ şi normativ în baza căruia intervenţiile de modificare a structurilor de acoperire ale construcţiilor colective de locuinţe tip bloc să fie incluse ca parte componentă a activităţii de reabilitare şi/sau modernizare termică, beneficiind astfel de asistenţă tehnică şi financiară din partea organelor administraţiei publice centrale şi locale. De asemenea, realizarea unor parteneriate credibile între Asociaţiile de locatari/proprietari şi companii de stat, precum Agenţia Naţională pentru Locuinţe sau Compania Naţională de Investiţii ar reprezenta o soluţie viabilă şi o garanţie a calităţii şi legalităţii executării acestor lucrări de construcţii.