Amenzi cu duiumul de la ITM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi cu duiumul de la ITM

Politică 05 Decembrie 2008 / 00:00 16024 accesări

Luna trecută, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa au efectuat controale în aproape 400 de societăţi comerciale din întregul judeţ. Dacă în privinţa securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, numărul agenţilor economici prinşi pe picior greşit a fost mai mic decît în anii trecuţi, recolta de amenzi aplicate patronilor cu muncă \"la negru\" a fost cu adevărat impresionantă. Inspectorul şef adjunct al ITM Constanţa, Tiberiu Pleşu, a declarat că, în urma celor 356 de verificări efectuate în noiembrie, au fost aplicate 346 de sancţiuni. \"Cele mai multe amenzi din totalul de 110.000 lei au vizat munca la negru. Pentru cei 40 de muncitori fără forme legale au fost acordate amenzi de 60.000 de lei, majoritatea fiind aplicate firmelor Kemal Ozel - 12 muncitori, Novis Com - 4, Ruhondo - 4, Salus Engin - 2, Costa Seva - 2 şi Daylight Com 2\", a declarat Pleşu. Avînd în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă, reprezentanţii ITM Constanţa vor efectua controale la firmele din judeţ pentru verificarea modului în care patronii acordă salariaţilor zilele libere. \"Prin modificarea Codului Muncii, salariaţii au dreptul, pe lîngă zilele libere de Paşti, 1 Mai, Ziua Naţională a României sau de Crăciun, de Rusalii şi de Adormirea Maicii Domnului. Este obligaţia angajatorilor de a acorda aceste zile libere, cu excepţia celor care activează în sectoare unde se lucrează la foc continuu, însă trebuie ştiut că cei care nu respectă legea riscă amenzi de la 10.000, la 25.000 de lei\", a completat Pleşu.

Taguri articol


12