Peste 350 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti în urma acţiunilor desfăşurate în perioada 9 - 12 septembrie, aceştia aplicând aproape 13.100 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.617.000 de lei, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române. Astfel, peste 5.600 poliţişti au efectuat 46 de percheziţii, 1.658 de controale, 461 de filtre şi cinci razii, vizând ordinea publică, circulaţia rutieră, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor. Oamenii legii au depistat 474 de infracţiuni, dintre care 267 în flagrant, şi au prins 357 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 37 au fost reţinuţi şi 17 arestaţi. Au fost ridicate în vederea confiscării 20 de arme (7 letale şi 13 neletale) şi 82 bucăţi de muniţie. Poliţiştii au aplicat 13.082 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.172 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 402 pentru activităţi comerciale ilicite şi 71 la Legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Cele mai multe sancţiuni, 10.900, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de Codul Rutier. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.617.000 de lei, iar a bunurilor confiscate - la 410.700 de lei. Poliţiştii au reţinut 420 de permise de conducere şi au retras 271 de certificate de înmatriculare.