În urma înmulţirii jafurilor armate ale căror ţinte au fost casele de schimb valutar, sediile diverselor sucursale bancare sau case de amanet, de la jumătatea lunii februarie a acestui an, poliţiştii din cadrul serviciilor de ordine publică şi de investigaţii criminale din cadrul IPJ Constanţa au demarat acţiuni de control privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, la toate unităţile financiar-bancare, casele de schimb valutar şi amanet din judeţul Constanţa precum şi staţiile de distribuire a carburanţilor situate în afara localităţilor. În timpul acţiunii au fost controlate 622 de obiective, dintre care 254 reprezintă unităţi financiar-bancare, 186 sînt case de schimb valutar, 137 case de amanet iar 45 sînt staţii de distribuire a carburanţilor situate în afara localităţilor. Acţiunea de control a vizat verificarea modului de asigurare al obiectivelor cu pază umană, cu sisteme electronice antiefracţie, monitorizarea obiectivelor şi a timpilor de reacţie obţinuţi de către firmele de pază în caz de efracţie precum şi verificarea modului în care se efectuează şi execută trasportul de valori. Cele mai multe amenzi au fost date pentru nerespectarea normelor tehnice privind instalarea şi întrebuinţarea sistemelor antiefracţie, neasigurarea cu pază umană a obiectivelor, neîntocmirea de către agenţii de pază a documentelor specifice necesare executării serviciului de pază, lipsa contractului de revizie tehnică pentru sistemele antiefracţie, nerespectarea consemnelor de către agenţii de pază, respectiv dotarea cu uniformă, însemne, ecuson sau mijloace de auto-apărare, precum şi angajarea personalului de pază fără necalificat. Valoarea totală a celor 163 de sancţiuni contravenţionale se ridică la 144.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.