Amenzi de peste 40.000 de lei, într-o singură zi. Cine le-a primit?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sancțiuni drastice

Amenzi de peste 40.000 de lei, într-o singură zi. Cine le-a primit?

Administrație 23 Mai 2018 / 16:55 775 accesări

Polițiștii locali iar au pus bățul (în sens figurat, desigur) pe constănțenii care obișnuiesc să încalce regulile, obișnuiți că „merge și așa”. Numai într-o singură zi au fost aplicate amenzi în valoare de peste 40.000 de lei. Marți, 22 mai, politiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Poliției Locale au acționat în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale. Angajații institituției au aplicat 183 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 41.895 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus.

CUM AU FOST ÎMPĂRȚITE AMENZILE

În domeniul circulației pe drumurile publice au fost înregistrate 112 de abateri contravenționale (opririle și staţionările neregulamentare de pe principalele artere și bulevarde din municipiul Constanța au reprezentat ponderea cea mai reprezentativă a sancțiunilor contravenționale din ziua menționată respectiv 60 de abateri de la normele legale privind opririle și staționările neregulamentare) în valoare de 18.945 lei. În domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal, protecției mediului și activităților comerciale au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.500 lei pentru executarea de lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, nerespectarea prevederilor din H.C.L 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipului Constanța, nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață din municipiul Constanța și acte de comerț ilicit. Nu în ultimul rând, în domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate 51 de abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 7.450 de lei.



12