Amenzi de peste două milioane de lei date de Registrul Auto Român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2015

Amenzi de peste două milioane de lei date de Registrul Auto Român

Social 29 Martie 2016 / 17:23 634 accesări

Registrul Auto Român (RAR) a desfăşurat, anul trecut, 5.772 de acţiuni de control care au vizat piaţa auto națională. Inspectorii RAR au urmărit supravegherea eficientă a pieţei de gen şi garantarea unui nivel ridicat în siguranţa circulaţiei, prin controale la operatorii economici care desfăşoară activitate comercială de distribuţie de componente auto, la prestatorii de servicii de reparaţii auto, modificări constructive, dezmembrări auto, la staţiile ITP şi atelierele de verificare şi reparare de tahografe şi limitatoare de viteză, precum şi la operatorii economici care montează, verifică şi repară instalaţii de alimentare cu GPL. În urma controalelor s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.107.200 de lei şi 1.625 de sancţiuni complementare (opriri de la comercializare sau suspendări de activitate). Mai precis, în urma controalelor au fost oprite de la comercializare componente auto necertificate / neconforme în valoare de 434.832 de lei, dar s-au anulat și peste 150 de certificate de atestare a inspectorilor tehnici. ”Ca urmare a activităţii intense de disciplinare a pieţei de profil desfăşurate de inspectorii Departamentului de Supraveghere Piaţă din cadrul RAR şi ca o confirmare a eficienţei acţiunilor de control desfăşurate de către aceştia, pe parcursul anului 2015 s-au înregistrat 1.972 de solicitări de autorizare a activităţilor de reparaţii auto”, spun reprezentanții RAR.



12