Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste un milion de lei pentru nereguli privind vînzările de soldare şi promoţionale, iar la jumătate dintre comercianţii verificaţi, inspectorii au oprit temporar activitatea. Controlul ANPC a avut loc în perioada 31 august - 8 septembrie, la 605 operatori economici, inspectorii verificînd dacă aceştia respectă prevederile legale privind protecţia consumatorilor în cadrul vînzărilor de soldare şi promoţionale, arată Autoritatea. Inspectorii au constatat abateri de la legislaţie la 575 dintre comercianţii verificaţi, aplicînd 194 de avertismente şi 381 de amenzi, în valoare totală de 1.085.300 de lei. Totodată, inspectorii au dispus pentru 293 de operatori economici oprirea temporară a vînzărilor pînă la remedierea deficienţelor. Vînzările de soldare pot fi efectuate numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată maximă de cîte 45 de zile fiecare, respectiv între 15 ianuarie şi 15 aprilie pentru produsele de toamnă/iarnă şi între 1 august şi 31 octombrie pentru produsele de primăvară/vară. Comercianţii sînt obligaţi să achite furnizorilor produsele propuse pentru soldare cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de vînzări de soldare. Reducerea trebuie să fie raportată de către comerciant la preţul de referinţă practicat. Astfel, pe eticheta produsului, trebuie să existe atît preţul vechi, cît şi preţul nou rezultat din aplicarea reducerii. “Stocul de produse propus pentru soldare trebuie să fie constituit în prealabil în structura de vînzare respectivă, în spaţiile de vînzare şi depozitele structurii de vînzare, precum şi, după caz, în unul sau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vînzîrii de soldare, şi nu va fi reînnoit după constituire sau în cursul vînzărilor de soldare”, precizează reprezentanţii ANPC.