Banca Naţională a României (BNR) va putea decide aplicarea unei amenzi de pînă la 1% din capitalul social al unei instituţii de credit dacă banca nu respectă cerinţele legii privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului sau reglementările legate de aplicarea actului normativ. Sancţiunea va putea fi aplicată, de asemenea, dacă instituţia de credit nu dă curs unei recomandări a BNR sau a încălcat o condiţie sau restricţie prevăzute în autorizaţia de funcţionare, potrivit proiectului de lege privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Totodată, măsura va fi aplicată dacă instituţia de credit efectuează operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau a expunerii instituţiei de credit, sau dacă raportează cu întîrziere sau eronat informaţii către banca centrală. În cazul acestor abateri, BNR va putea aplica amenzi administratorilor, directorilor şi persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor şi a sucursalelor instituţiei de credit, reprezentînd între una şi şase remuneraţii nete. În plus, BNR poate aplica sancţiunea de retragere a aprobărilor acordate directorilor şi/sau administratorilor instituţiei de credit sau de retragere a autorizaţiei acordate instituţiei de credit.
Totodată, BNR va putea decide intrarea în administrare specială a unei instituţii de credit dacă fondurile proprii nu depăşesc jumătate din nivelul minim al cerinţelor de capital, potrivit unui proiect de lege privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Măsura va putea fi aplicată, de asemenea, dacă supravegherea specială nu a dat rezultate în termen de trei luni sau dacă instituţia de credit a încălcat în mod repetat prevederile legale privind supravegherea specială. În plus, o instituţie de credit poate intra în administrare specială dacă nu mai este îndeplinită cerinţa privind asigurarea conducerii operative a activităţii instituţiei de credit de către cel puţin două persoane. Instituirea măsurii de administrare specială este decisă de BNR şi în cazul sesizării instanţei pentru declanşarea procedurii falimentului unei instituţii de credit, pînă la numirea de către judecătorul-sindic a lichidatorului. Proiectul de act normativ stabileşte că administrarea specială este instituită pe o perioadă de un an de la data hotărîrii BNR, cu excepţia cazului în care prin hotărîre este stabilită o perioadă mai scurtă sau cînd banca centrală hotărăşte încetarea administrării speciale. Administrarea specială se exercită de către un administrator special, desemnat de BNR. Acesta poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, care dispune de experienţă, precum şi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.