Inspectorii oficiilor judeţene pentru protecţia consumatorilor fac tot posibilul să nu se abată de la activităţile prevăzute de planul de acţiuni pe 2007 aprobat de noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), secretarul de stat Marian Zlotea. Astfel, numai în ultimele trei zile, la nivel naţional, au fost verificaţi şi sancţionaţi pentru abateri de la normele legale în vigoare, 1.522 agenţi economici. Potrivit unui comunicat al ANPC, pentru abaterile constatate s-au aplicat 937 avertismente şi amenzi contravenţionale în valoare de peste un milion de lei. De asemenea, în zilele de 15, 16 şi 17 ianuarie, inspectorii au soluţionat peste 500 de reclamaţii făcute de consumatori.
Conform planului pe 2007 al ANPC, zilnic se desfăşoară activităţi de control privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea alimentelor, produselor nealimentare şi a serviciilor. Consumatorii nemulţumiţi de calitatea produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici se pot adresa direct Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau oficiilor judeţene pentru protecţia consumatorilor pe linia telefonică gratuită 0800 080 999.