Amenzi mărite și extinse în taximetrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Milităria jos din pod!

Amenzi mărite și extinse în taximetrie

Eveniment 08 Septembrie 2014 / 00:00 2931 accesări

De câte ori ați înjurat șoferii de taxi care au blocat câte o bandă de circulație staționând în drum în speranța că vor prinde mai repede un client? Aș pune rămășag că s-a întâmplat de multe ori. Și asta pentru că există câteva zone din oraș în care se întâmplă frecvent astfel de lucruri, iar în timpul sezonului estival, parcarea pe prima bandă de circulație în stațiunea Mamaia, când abia se poate circula, este cu adevărat o problemă. De foarte multe ori, polițiștii locali au amendat conducătorii auto care ba nu au respectat numărul de locuri din stațiile de taxi, ba așteptau clienții în afara stațiilor sau în locuri în care nu aveau voie să staționeze. Asta nu i-a împiedicat pe șoferii taximetrelor să continue practicile „neortodoxe“, dar nici pe polițiștii locali să amendeze în continuare. Cei care ieșeau în pagubă erau însă polițiștii, care pierdeau și timpul, consumau și hârtia completând procesele-verbale, pentru că aceleași practici împământenite de acei taximetriști care nu aveau nimic pe numele lor arată că amenzile date nu erau plătite. Neavând nimic pe numele lor, nu puteau fi executați silit. Nu doar faptul că în marile orașe se staționează ca-n codru i-a determinat pe legiuitori să ia atitudine și să reglementeze mai strict activitatea de taxi. Amintim că, zilele trecute, Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care persoanele fizice și juridice care practicau taximetria la negru vor fi sancționate cu amenzi între 500 și 700 de lei. Asta pe lângă faptul că acelor posesori de casete inscripționate „TAXI“ care sunt prinși că nu au toate avizele cerute de lege le sunt ridicate plăcuțele de înmatriculare și taloanele mașinilor până când fac dovada plății amezilor.

PAȘI SPRE ANULAREA AUTORIZAȚIEI DE TAXI Revenind la staționările neregulamentare și la alte încălcări ale regulilor de circulație de către șoferii de taxi, Consiliul Local Municipal Constanța a decis să ia atitudine și să se îndrepte nu doar împotriva șoferilor, ci și împotriva firmelor care au angajat astfel de persoane. Prin urmare, aleșii locali au decis ca, în cazul în care șoferul, angajat al unei firme, este prins și amendat de trei ori, să fie atenționată firma care l-a angajat. Dacă șoferul primește totuși și a patra amendă, firma care l-a angajat va fi sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 500 și 700 de lei. Motivul? Legiuitorul spune că în acest fel vor fi responsabilizate și firmele în legătură cu persoanele pe care le angajează și îi determină pe patroni să ia măsuri împotriva celor care nu țin cont de prevederile legale și se gândesc doar la modul în care pot face mai mulți bani. „Chiar dacă stațiile de taxi sunt poziționate în așa fel încât să nu afecteze traficul și așa foarte mare din perioada sezonului estival, nu o dată mi s-a întâmplat să văd cum taximetriștii blochează câte o bandă, dublând numărul locurilor de taxi dintr-o stație. Noi nu avem suficienți polițiști locali pe care să-i punem să fie atenți doar la asta. Așa că trebuie să facem cumva să nu mai existe astfel de nesimțiți care să blocheze traficul, pentru că degeaba facem noi tot posibilul să fluidizăm traficul“, a declarat, în timpul ședinței, primarul Constanței, Radu Mazăre. Astfel de practici nu sunt posibile, însă, fără acceptul și, uneori, îndrumarea angajatorilor. Prin „târg“ se vorbește și despre practica „liber la japcă“, care, în argoul taximetriștilor, înseamnă că patronii le dau voie șoferilor să încalce orice regulă în speranța unui profit mai mare. Prin urmare, nu doar că sunt responsabilizați patronii, ci sunt sancționați cei care se folosesc de astfel de practici. Contravențiile împotriva firmelor nu se opresc aici. „Dacă operatorul de taxi primește trei astfel de sancțiuni în decursul unui an, Primăria îi va suspenda autorizația de taxi. La două suspendări în decursul a doi ani, autorizația respectivă va fi anulată. Nu este normal ce se întâmplă în prezent. Există șoferi care primesc lunar câte cinci sau șase astfel de amenzi. Avem cazul unui șofer de taxi care a primit în primele patru luni ale anului 24 de amenzi și este firesc să fie sancționat operatorul de taxi. Ar trebui ca și firmele care dețin autorizații să fie responsabilizate, să fie mai atente pe cine angajează“, a declarat șeful Serviciului Transport Local și Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanța, Liviu Pătrașcu.



12