Amenzi OPC pe jumătate pentru firmele dispuse să plătească mai repede

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi OPC pe jumătate pentru firmele dispuse să plătească mai repede

Politică 23 Octombrie 2006 / 00:00 1828 accesări

Modificările aduse legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor vizează şi capitolul amenzi. Astfel, agenţii economici sancţionaţi de inspectorii oficiilor judeţene pentru protecţia consumatorilor ar putea plăti doar jumătate din valoare amenzii, dacă achită suma în 48 de ore de la primirea procesului-verbal de amendă. „Sîntem singura instituţie care aplică amenzile la valoarea întreagă prevăzută în ordonanţa de guvern. Indiferent cît de repede plătesc, agenţii economici prinşi pe picior greşit nu beneficiază de vreo reducere aşa cum se procedează la amenzile de circulaţie sau din domeniul sanitar“, a declarat directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Constanţa, Gheorghe Trandafir. Potrivit acestuia, pachetul legislativ care va modifica şi completa actuala legislaţie în domeniul protecţiei consumatorilor este în curs de aprobare, în prezent fiind necesară doar aprobarea Parlamentului. „Cred că ar fi corect ca şi agenţii economici amendaţi de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor să poată plăti doar jumătate din amendă, în primele 48 de ore de la primirea înştiinţării, în locul întregii sume, aşa cum prevede legea actuală“, a subliniat Trandafir. Directorul OJPC Constanţa a menţionat că în primele nouă luni ale anului 2006, inspectorii au întocmit aprox. 5.000 de procese-verbale de control şi au aplicat amenzi în valoare de 13,5 miliarde lei vechi.



12