Băncile pot plăti amenzi de pînă la 50.000 lei dacă schimbă comisioanele din contractele de credit sau introduc altele noi pe parcursul derulării contractului, fără acordul clientului. Decizia de sancţionare a fost adoptată de Guvern, iar actul normativ din care face parte “urmăreşte să asigure un grad înalt de protecţie a consumatorului de servicii financiare, astfel încît să sporească încrederea consumatorilor în contractele pe care le încheie cu furnizorii de servicii financiare bancare şi nebancare\", potrivit declaraţiilor preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Dan Vlaicu. Băncile trebuie să le ofere clienţilor contractele de credit încă din faza pre-contractuală, împreună cu o simulare de costuri, să prezinte costurile totale ale creditului în orice formă de publicitate, să menţioneze în contract toate comisioanele percepute, aferente produsului financiar şi să nu majoreze comisioanele pe perioada derulării contractului de credit. În cazul dobînzii variabile, băncile trebuie să prezinte indicii în funcţie de care variază aceasta, precum şi formula de calcul, să nu modifice clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de client şi să îi notifice pe aceştia cu 30 de zile înainte să decidă modificarea unilaterală a clauzelor contractuale referitoare la costuri şi să închidă contul curent, aferent contractului de credit sau de depozit, odată cu finalizarea contractului. BNR a anunţat băncile, în momentul aplicării noului Regulament de creditare a populaţiei, că va reanaliza normele după trei luni, a precizat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Regulamentul nr. 11 din 19 august 2008 - care a modificat şi completat un regulament mai vechi al BNR privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice - a fost publicat în Monitorul Oficial în 22 august şi a început să fie aplicat de toate băncile de la începutul lunii octombrie. ANPC va prelua atribuţiile de control de la BNR, în cazul creditului de consum şi a creditului ipotecar. Nu doar băncile riscă amenzi în relaţia cu clienţii, ci şi agenţii imobiliari. Dacă aceştia nu vor respecta dispoziţiile referitoare la obligativitatea de a le prezenta clienţilor, în faza pre-contractuală, toate informaţiile esenţiale cu privire la imobilul ce urmează a fi tranzacţionat, vor fi sancţionaţi cu amendă contravenţională cuprinsă între 3.000 şi 30.000 lei. Mai exact, agenţii imobiliari sînt obligaţi să le prezinte clienţilor, în faza pre-contractuală, toate informaţiile esenţiale cu privire la imobilul ce urmează a fi tranzacţionat, inclusiv preţurile practicate în piaţă, situaţia juridică a imobilului, nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de client şi nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară. În plus, agenţii imobiliari sînt obligaţi să prezinte şi sursele de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii şi posibile dezavantaje ale vecinătăţilor.