Cu toate că planul naţional de gestionare a deşeurilor prevede sancţiuni drastice pentru cei care încalcă normele în vigoare, se pare că agenţii economici indisciplinaţi nu prea se sperie de amenzile Gărzii de Mediu (GM). Controalele desfăşurate săptămîna trecută de comisarii GM Constanţa au scos la iveală mai multe nereguli la societăţile care activează în construcţii civile şi drumuri, dar şi la cele care comercializează pesticide şi îngrăşăminte chimice. În urma sesizărilor primite pe adresa instituţiei constănţene, comisarii de mediu s-au deplasat la societatea \"Euro Construct\" Constanţa, unde au constatat că firma depozitase necontrolat deşeurile rezultate din activitatea de construcţie. Potrivit comisarului şef al GM Constanţa, Vasile Petro, societatea a fost amendată cu 10.000 de lei, însă verificările s-au lăsat cu sancţiuni şi în cazul firmei \"Biochem\", punctul de lucru Ovidiu, pentru neîndeplinirea condiţiei speciale din autorizaţia de mediu privind existenţa unui contract la vidanjarea apelor uzate. Pe de altă parte, inspectorii de mediu au mai sancţionat societatea \"Eco Ledo Net\" SRL Năvodari, pentru încălcarea obligaţiilor din autorizaţia de mediu, controalele evidenţiind faptul că firma nu ţinea evidenţa transportului de deşeuri şi a evacuării apelor uzate.