Proprietarii construcţiilor de locuit care încheie contracte pentru furnizarea gazelor naturale cu SC Congaz, în vederea încălzirii locuinţei, au obligaţia legală de a depune, în termen de 30 de zile, la ghişeele agenţiilor fiscale, declaraţii de impunere rectificative la Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa. Obligativitatea stabilită de art. 251 din Codul fiscal revine acelor proprietari de case, vile şi/sau apartamente care, pînă la data dotării imobilului cu instalaţii de încălzire, beneficiau de celelalte trei tipuri de utilităţi, respectiv apă, canalizare şi electricitate. “Conform prevederilor Legii nr. 571/2003 şi HG nr. 44/2004, impozitul pe clădirile dotate cumulativ cu cele patru tipuri de instalaţii este mai mare decît cel al imobilelor fără utilităţi. Valoarea impozabilă prevăzută de Codul fiscal, pentru o clădire cu pereţi din beton, dotată cu cele patru tipuri de instalaţii, este de 797 lei/mp, iar pentru cea fără instalaţii, este de 473 lei/mp. Depăşirea termenului legal pentru depunerea declaraţiei fiscale, precum şi completarea formularelor cu informaţii eronate se sancţionează cu amendă de la 50, la 500 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimum“, a declarat directorul executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică. Agenţiile şi serviciile din cadrul SPITVBL sînt deschise publicului lunea, marţea, miercurea şi vinerea, între orele 08:30 şi 16:30, iar joia, între 08:30 şi 18:30.