Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa a început o campanie de identificare a tuturor contribuabililor care au în proprietate sau administrare hoteluri. Directorul executiv al SPITVBL, Virginia Uzun, spune că în urma unei verificări efectuate de angajaţii Serviciului Constatare şi Control au fost depistate locaţii de cazare care nu se regăsesc declarate în evidenţele fiscale ale instituţiei. „În cadrul acestei campanii, inspectorii SPITVBL vizitează persoanele juridice ce desfăşoară activitate de cazare pentru a verifica dacă şi-au declarat imobilele, dacă au calculat şi vărsat taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră. Cei care nu respectă prevederile legale riscă amenzi usturătoare“, a declarat Virginia Uzun. Amendă de la 240 lei la 960 lei riscă agenţii economici în cauză pentru depunerea peste termen a declaraţiei-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră, iar cei care nu depun aceste declaraţii pot plăti de la 960 lei la 2.400 lei. Amenzi între 4.000 lei şi 6.000 lei vor plăti cei care se fac vinovaţi de neplata obligaţiilor către bugetul local, dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv, între 12.000 lei şi 14.000 lei pentru obligaţii fiscale cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv şi de la 25.000 lei la 27.000 lei, cei care au încercat să se sustragă de la plata a peste 100.000 lei.