În noaptea de Revelion, peste 12.000 de polițiști au acționat la nivel național, suplimentar față de dispozitivul obișnuit, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru evitarea oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea ...
Polițiștii au dat peste 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 152.000 de lei, în urma unei acţiuni pentru verificarea respectării normelor referitoare la paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor. În perioada 24-29 decembrie, Poliţia Română, prin structurile de specialitate ...
Peste 200 de persoane au fost reținute de jandarmi în ultima săptămână, în urma constatării a 212 infracțiuni, cu ocazia a peste 6.300 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice, potrivit unui comunicat de presă remis de Jandarmeria Română. În ultima ...
În perioada Crăciunului, în tot județul Constanța polițiștii au intensificat acțiunile organizate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Oamenii legii au constatat 64 de infracțiuni și au dat 355 de amenzi, în valoare totală de 117.840 de lei. La raziile ce au avut loc ...
Peste 20 de persoane s-au prezentat, zilele trecute, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) din Constanța cu semne ale toxiinfecției alimentare. Toți au reclamat același lucru: li s-a făcut rău după ce au mâncat unele preparate cumpărate din sectorul de gastronomie al Auchan din Constanța ...
Polițiștii au continuat în ultima săptămână controalele de sezon, pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori. Oamenii legii au organizat, la nivel național, 1.895 de acțiuni, dintre 1.147 pe drumurile publice, și au constatat nu mai puțin de 237 de infracțiuni (118 la Codul Silvic). Aceștia ...
Inspectorii de muncă au desfăşurat, între 7 și 11 decembrie, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală 353.866 de euro, adică 1.592.400 de lei, potrivit unui comunicat trimis de Inspecția Muncii (IM). 308 persoane care lucrau la negru au fost depistate de ...
În doar trei zile de controale, mai precis între 2 și 4 decembrie, reprezentanții Inspecției Muncii (IM) au aplicat amenzi în valoare de 235.295 de euro (1.035.300 de lei), la nivel național. În domeniul relaţiilor de muncă, s-au aplicat în toată țara amenzi în valoare de ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului (AP) referitor la amenzile pentru neplata rovinietei trimise acasă șoferilor de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), informează cyd.ro. Concret ...
Aproape 2.400 de şoferi au rămas fără permise înaintea Sărbătorilor de Iarnă, dintre care 374 pentru că au condus cu viteză excesivă şi 335 după ce s-au urcat băuţi la volan. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă, că, în ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Economice au organizat joi o amplă acțiune pentru depistarea infracțiunilor de evaziune fiscală, dar și a activităților comerciale ilicite. Oamenii legii au verificat 15 societăți comerciale și au constatat patru fapte penale. De asemenea, aceștia au dat nouă ...
În ciuda nenumăratelor controale efectuate de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, patronii firmelor tomitane nu se sperie şi continuă să practice munca la negru. Luna trecută, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relații de muncă au verificat 371 de agenți ...
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" au continuat, în perioada 16-22 noiembrie, controalele în unitățile de alimentație publică din județul Constanța. Aceștia au verificat dacă cerinţele de securitate la incendiu sunt îndeplinite de ...
Polițiștii de la Rutieră au organizat în weekend o amplă acțiune de control ce a vizat prevenirea accidentelor, dar și sancționarea șoferilor care încalcă legislația rutieră. În noaptea de vineri spre sâmbătă, oamenii legii au făcut razii în Constanţa şi Mangalia, în ...
Inspectorii de muncă au desfăşurat, între 9 și 13 noiembrie, acţiuni de control în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de 632.613 euro, adică 2.783.500 de lei. În cadrul controalelor au fost sancţionaţi 554 de angajatori și au fost depistate la nivel național 202 ...
Polițiștii de la Rutieră au organizat în weekend o amplă razie pentru prevenirea accidentelor și sancționarea șoferilor care nu respectă regulile de circulație. În urma acțiunilor derulate în municipiul Constanța, dar și în județ, oamenii legii au aplicat peste 250 de sancțiuni ...