Filmul ”Slumdog Millionaire”, actriţa Tina Fey şi Olimpiada de Vară de la Beijing fac parte din lista celor mai semnificative momente ale anului 2008, a anunţat, duminică, American Film Institute (AFI). Filmul ”Slumdog Millionaire”, în regia lui Danny Boyle, reprezintă ”un exemplu al posibilităţii de prezentare pe marile ecrane a valenţelor multiculturale ale poveştilor”, menţionează reprezentanţii AFI. Tina Fey a fost denumită de AFI drept ”Prima Doamnă a Americii în domeniul comediei”, datorită apariţiilor sale din cadrul emisiunii ”Saturday Night Live”, în care interpreta personajului candidatei la vicepreşedinţia americană Sarah Palin, dar şi pentru rolurile multiple pe care le joacă în sitcomul ”30 Rock”. Alte momente semnificative ale anului 2008 au fost acoperirea mediatică care a permis lumii întregi să urmărească dezbaterile din cursa prezidenţială americană între candidaţii Barack Obama şi John McCain şi transmiterea Jocurilor Olimpice de la Beijing de către postul NBC. În domeniul cinematografic, AFI a menţionat regresul producţiilor independente şi dispariţia companiilor specializate în filmele independente, precum Paramount Vantage, New Line, Warner Independent and Picturehouse.
AFI a notat totodată şi pierderea influenţei exercitată de criticii de film, survenită după ce multe astfel de posturi au fost scoase din organigrama publicaţiilor ”Time”, ”Newsweek”, ”Los Angeles Times”, ”Village Voice” şi ”Newsday”. Lista ”Moments of Significance” a fost alcătuită de un juriu format din 13 persoane, membri ai Institutului American de Film, critici şi academicieni. Cîştigătorii vor fi onoraţi în cadrul unui prînz oficial, care va avea loc pe 9 ianuarie, la Four Seasons Hotel din Los Angeles.