Americanii apreciază mai mult personalitatea lui Barack Obama decât politica sa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Americanii apreciază mai mult personalitatea lui Barack Obama decât politica sa

Externe 04 Martie 2011 / 00:00 661 accesări

Preşedintele SUA este considerat ca fiind şarmant de mare parte dintre cetăţeni, care sunt însă rezervaţi în privinţa politicii sale, potrivit unui nou sondaj publicat jieri, cu 20 de luni înainte de alegerile prezidenţiale din 2012. Potrivit acestui sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac, nu mai puţin de trei sferturi dintre alegătorii americani intervievaţi, adică 74%, apreciază personalitatea lui Barack Obama, dar cota sa de încredere nu este decât de 46%, respectiv o scădere de două puncte faţă de precedentul sondaj, din luna ianuarie. Numai 45% dintre persoanele intervievate apreciază că Barack Obama merită un al doilea mandat de patru ani la conducerea ţării, iar 58% dezaprobă modul în care acesta a gestionat situaţia privind bugetul federal.

Numeroşi analişti apreciază că soarta lui Barack Obama în 2012 se va juca pe baza economiei şi locurilor de muncă, care se recuperează de pe urma celei mai grave recesiuni din anii \'30. Sondajul a fost efectuat în perioada 21-28 februarie, pe un eşantion de 1.887 de alegători înscrişi, iar marja sa de eroare este de 2,3 puncte procentuale.



12