La finalul celei de-a treia Reuniuni a Comitetului mixt româno - american, secretarii de stat Viorel Oancea, din Ministerul Apărării Naţionale, şi Mihai Viorel Fifor, din Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu ofiţeri americani, au avut întîlniri discrete, la Babadag şi Constanţa, în zilele de miercuri şi joi. În cadrul acestor discuţii, la care presa nu a avut acces, au fost discutate detaliile organizatorice cu privire la următorul exerciţiu militar româno - american, care se va desfăşura, chiar în acest an, în judeţele Tulcea şi Constanţa. Oficialii au vizitat şi construcţiile care vor adăposti sutele de soldaţi americani din Centrul Administrativ Aerodromul Mihail Kogălniceanu, care se preconizează a fi finalizate pînă la sfîrşitul lunii septembrie. Din declaraţiile oficialilor americani, se pot trage concluzii şi despre scopul „activităţilor umanitare”, constînd în zugrăvitul unui dispensar şi cîţiva ochelari oferiţi gratuit unor bătrîni, pe care militarii SUA le-au desfăşurat\" în zona Babadag: „Sîntem aici pentru a realiza o bună comunicare cu cetăţenii din zona Poligonului de Instrucţie Babadag şi să ne asigurăm că vor fi constienţi de faptul că, în apropiere, se vor deplasa vehicule de luptă blindate pe timpul desfăşurării exerciţiului\", a declarat colonelul Gary R. Russ, comandantul american al exerciţiului. Menţionăm că, în ciuda declaraţiilor militarului american, aceste discuţii pe tema desfăşurării unor exerciţii militare cu tehnică de luptă în Constanţa şi Tulcea s-au derulat, în mod suspect, fără înştiinţarea populaţiei. Astfel, locuitorii celor două judeţe nu cunosc încă amploarea antrenamentelor militare, scopul ori gradul de periculozitate al acestor acţiuni. Deşi presa locală constănţeană a sesizat în numeroase rînduri lipsa de transparenţă al activităţilor în care sînt implicaţi militarii americani pe teritoriul Dobrogei, pînă în prezent, conducerea Ministerului Apărării a refuzat să dea vreo explicaţie asupra acestei muţenii suspecte care poate provoca neliniştea cetăţenilor. Comitetul mixt româno-american a fost constituit în vederea implementării prevederilor Legii nr. 268 din 29 iunie 2006, referitoare la \"Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României\".