Americanii trimit un portavion în Vietnam

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră după cel mai dur război din Asia

Americanii trimit un portavion în Vietnam

Externe 25 Ianuarie 2018 / 16:43 2094 accesări
În luna martie, un portavion american ar putea efectua o vizită în portul Danang

În luna martie, un portavion american ar putea efectua o vizită în portul Danang

Un portavion american ar putea efectua o vizită în portul Danang, în luna martie, urmând să fie prima acţiune de acest fel după războiul din Vietnam, au anunţat autorităţile militare din cele două ţări. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, şi omologul său vietnamez, Ngo Xuan Lich, au discutat acest plan, conform anunțului făcut de Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Acesta a precizat că se aşteaptă aprobarea finală din partea autorităţilor de rang înalt din cele două ţări. Separat, Ministerul Apărării de la Hanoi a comunicat că autorităţile din cele două state au trimis spre aprobare propunerea unei vizite într-un port vietnamez. Ideea a fost propusă în timpul vizitei în SUA a ministrului vietnamez al Apărării, care a avut loc vara trecută. Cei doi oficiali s-au întâlnit din nou joi, în timpul turneului în Asia de Sud-Est a secretarului american al Apărării. Aceasta a fost prima vizită în Vietnam a lui Mattis, care s-a alăturat forţelor de rezervă ale Corpului de Infanterie Marină al SUA în anul 1969, însă nu a participat la războiul din Vietnam (1955-1975). Vizita navei de război SUA în Vietnam probabil va irita China, în condiţiile în care Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, zonă străbătută de numeroase rute comerciale şi unde se crede că se găsesc rezerve uriaşe de petrol şi gaze naturale. Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnamul au, de asemenea, revendicări în zonă.

Taguri articol


12