Bănuielile generale despre moartea tragică a cântăreţei americane Whitney Houston s-au confirmat. Diva a încetat din viaţă din cauza unui cocktail de alcool şi sedative care i-ar fi provocat un stop cardiac, arată raportul preliminar al legiştilor responsabili de acest caz. Whitney Houston a consumat alcool la barul hotelului unde era cazată, iar ulterior ar fi luat mai multe pastile de Valium şi Xanax, două sedative puternice, ultimul utilizat frecvent pentru tratarea anxietăţii şi depresiei. Legiştii vor anunţa oficial cauza decesului numai după întocmirea raportului final legat de moartea vedetei. Whitney Houston a fost găsită moartă, pe data de 11 februarie, în baia unei camere a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles. Artista, care avea 48 de ani, s-a confruntat ani în şir cu problemele legate de droguri, fiind internată de mai multe ori în clinici de dezintoxicare.
Acum, obiectul speculaţiilor face averea pe care o lasă în urmă cântăreaţa. Un fiu „secret” al lui Whitney Houston, Nick Gordon, crescut de cântăreaţă, dar care nu a fost adoptat oficial, va moşteni, cel mai probabil, o parte din averea de 20 de milioane de lire sterline pe care artista a lăsat-o moştenire. Cântăreaţa l-a luat pe Nick Gordon, pe când acesta era copil, să-l crească în locuinţa sa din Atlanta, în statul Georgia, pentru a-l scoate dintr-un mediu viciat. Deşi nu l-a adoptat niciodată oficial, l-a tratat întotdeauna ca pe propriul fiu. Nick Gordon, în vârstă de 22 de ani, este foarte apropiat de fiica vedetei, Bobbi Kristina, şi îi spunea cântăreţei „mamă”. „Nick a făcut parte din familie. Whitney l-a iubit atât de mult cât îşi poate iubi o mamă copilul. Dacă toată averea va fi moştenită de Bobbi, pentru că aşa scrie în testament, este pentru că, probabil, ea a scris acest testament înainte să îl aducă pe Nick în familie”, a declarat o sursă. „Dacă aşa va sta situaţia, Bobbi va avea grijă de el, pentru că mama sa şi-ar fi dorit ca ea să îl trateze ca pe un frate”, a spus aceeaşi sursă. După moartea cântăreţei, Nick Gordon a scris pe contul lui de Twitter: „Să te odihneşti în pace. Îţi mulţumesc pentru sprijin. Legenda ta va dăinui”.
Pe parcursul unei cariere de peste 30 de ani, în care a devenit una dintre cele mai admirate şi mai influente cântăreţe din lume, Whitney Houston a câştigat, printre altele, şase premii Grammy, 30 de premii Billboard şi 22 de premii American Music. Succesul de pe scenă a început însă, în anii 1990, să fie umbrit de tot mai multe probleme în viaţa personală. În ultimii zece ani, viaţa cântăreţei a fost dominată de abuzul de droguri şi încercări eşuate de a se trata în clinicile specializate contra dependenţei. Cântăreaţa a fost înmormântată lângă locul de veci al tatălui ei, în cimitirul Fairview din Westfield, în cadrul unei ceremonii private.