Selecționerul primei reprezentative de rugby a României, Lynn Howells, a anunțat patru modificări în echipă față de partida cu Japonia, de sâmbăta trecută. Meciul amical cu selecționata Canadei este programat sâmbătă, 17 iunie, la Edmonton, de la ora României 0.00 (în direct pe Dolce Sport și Rugbytv.ro). Două schimbări sunt în pachetul de înaintare, cu Valentin Popîrlan și Vlad Nistor titulari în locul lui Marius Antonescu și Andrei Gorcioaia, și două pe treisferturi: vor juca de la început Ionuț Dumitru, aripă, în locul lui Jack Cobden, și Luke Samoa, fundaș, în locul lui Sabin Strătilă. De asemenea, pe banca de rezerve va apărea tânărul Marius Simionescu, recent campion național cu Timișoara Saracens. În ceea ce privește proveniența jucătorilor din primul XV, cinci evoluează la echipe din Franța, patru la Steaua București, trei la Știința Baia Mare, doi la Timișoara Saracens și unul la CSM București.
„Pentru România este un turneu important, pentru că am reușit după mulți ani să avem aceste meciuri în afara țării, chiar dacă într-adevăr este foarte solicitant pentru că jucătorii trebuie să se adapteze rapid la condițiile pe care le întâlnesc în locurile în care jucăm, la fusul orar, la climă. Pentru noi este o oportunitate să întâlnim echipa Canadei, este o șansă de care jucătorii doresc să profite. Ne-am acomodat bine, singura problemă a fost diferența de fus orar dintre Japonia și Canada. Jucătorii nu au prea reușit să doarmă în aceste zile, dar până la urmă este vorba de cât de bine poți gestiona aceste probleme pentru ca la ora meciului jucătorii să dea ce pot mai bun. Am avut parte de o primire călduroasă, toată lumea a fost atentă cu noi. Această întâlnire ne dă posibilitatea să încercăm noi soluții pe unele posturi-cheie, să încercăm să jucăm un rugby în viteză, cu combinații frumoase”, a declarat Lynn Howells.
Echipa României pentru amicalul cu Canada:
1. Ionel Badiu (Carcassonne), 2. Otar Turașvili (Colomiers), 3. Andrei Ursache (Carcassonne)
4. Johannes van Heerden (Știința Baia Mare), 5. Valentin Popîrlan (Timișoara Saracens)
6. Vlad Nistor (Albi), 7. Viorel Lucaci (Steaua București), 8. Mihai Macovei (Colomiers)
9. Florin Surugiu (Steaua București), 10. Florin Vlaicu (Steaua București)
11. Ionuț Dumitru (Steaua București), 12. Sione Fakaosilea (Știința Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM București), 14. Fonovai Tangimana (Timișoara Saracens)
15. Luke Samoa (Știința Baia Mare).
Rezerve: 16. Constantin Pristaviță (Știinta Baia Mare), 17. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 18. Alexandru Țăruș (Sale Sharks), 19. Marius Antonescu (Colomiers), 20. Andrei Gorcioaia (Valence D'Agen), 21. Tudorel Bratu (Dinamo București), 22. Vlăduț Popa (Timișoara Saracens), 23. Marius Simionescu (Timișoara Saracens).
Deși România a întâlnit de șapte ori Canada până acum, meciul reprezintă o premieră, acesta fiind primul disputat în deplasare, pe Ellerslie Rugby Park din Edmonton. În primul meci al turneului din iunie 2017, România a pierdut în deplasare în fața selecționatei Japoniei cu scorul de 21-33. După întâlnirea din Canada, România va mai disputa un meci-test și cu Brazilia, pe 24 iunie, la București.