Amicale pentru formaţiile constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amicale pentru formaţiile constănţene

Sport 20 Iulie 2011 / 00:00 712 accesări

Aflată în cantonament la Predeal, FC Farul şi-a fixat un nou meci amical. Astfel, după ce vor juca duminică împotriva formaţiei din Seria a 4-a a Ligii a III-a, CS Vişina Nouă, elevii lui Marian Pană vor întâlni pe Chimia Brazi, echipa clasată pe locul secund în sezonul trecut în Seria a 3-a al Ligii a III-a. Partida se va juca vineri, 29 iulie, de la ora 11.00, la Brazi, pe drumul de întoarcere al constănţenilor din cantonamentul montan. Constănţenii încearcă să mai perfecteze încă o partidă de verificare pentru 27 iulie, fiind în discuţii cu o formaţie din Republica Moldova. Altfel, gruparea de pe litoral pare să fi rezolvat problema portarilor, transferându-l din nou pe Dragoş Măcelaru, ultima oară la Steaua II, şi reactivându-l pe Florin Dobre, care nu a mai jucat de aproape un an din cauza unor accidentări.

Şi Săgeata Năvodari, care efectuează stagiul de pregătire centralizată la Piatra Neamţ, şi-a stabilit un joc amical, urmând să dea piept vineri, de la ora 17.00, la Roznov, cu FCM Bacău, nou promovată în Liga a II-a. Duminică, năvodărenii vor susţine o altă partidă de verificare, cu formaţia gazdă, Bradul Roznov, care evoluează în Liga a IV-a, urmând ca săptămâna viitoare să fie perfectate alte două amicale. În cantonamentul echipei conduse de Constantin Gache a sosit ieri şi mijlocaşul central central Andrei Vaştag, 17 ani, internaţional de juniori şi fiul fostului mare pugilist Francisc Vaştag.



12