Ultimele zile ale lui 2009 şi începutul lui 2010 au adus pe ecranele franceze, în săptămâna cinematografică dintre ani, un film premiat cu Palm d’Or, „Amintiri din Epoca de Aur\", scris, coprodus (alături de operatorul Oleg Mutu) şi, în parte, regizat de Cristian Mungiu. Este, desigur, un film de la Cannes 2009 şi chiar cu mult mai mult: criticii şi spectatorii nu pot nicidecum să treacă peste faptul că revine în viaţa culturală pariziană un nume din prima linie a cinematografiei mondiale.

Cristian Mungiu, deţinător al unei Palme d\'Or, în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni, şi 2 zile\", girează, de fapt, intrarea în atenţia publicului francez nu doar a unui nou film românesc, ci a altor patru cineaşti din România: Ioana Uricaru, Hanno Hoffer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu. Este de subliniat interesul criticii franceze de cinema faţă de o producţie românească reluată la mai bine de jumătate de an de la premiera mondială, absolută, de la Cannes 2009. Cu acest prilej, în calitate de scenarist al tuturor episoadelor („legendelor\"), Cristian Mungiu acordă un interviu cronicarului Gilles Renault de la cotidianul „Libération\" (numărul din 30 decembrie 2009).

La cei 41 de ani ai săi, Cristian Mungiu este considerat „cel mai eminent ambasador al cinematografului românesc\", care trăieşte, de câţiva ani, o „notabilă vitalitate\". Întrebarea cu care ar începe pesemne orice interviu cu un realizator premiat cu Palme d\'Or este legată de schimbarea vieţii acestuia de după încununarea de la Cannes. Fără a uita că se simte potrivit, recunoscut în aeroporturi, el a căutat să se implice în ameliorarea condiţiilor de finanţare şi producţie a filmelor făcute în România. A trecut prin experienţa de a-şi „privilegia propriile subiecte\", în condiţiile în care i se propun tot felul de lucruri, de la cele în jur de o sută de scenarii propuse spre a lua drumul către SUA, la invitaţia de a participa la un „pub\" pentru o marcă germană de camioane. I s-a sugerat să participe la viaţa politică şi chiar de a candida pentru un loc în Parlamentul European.

O altă întrebare grea: poate fi considerată noua producţie o „formă de nostalgie pentru viaţa din perioada de dinainte, din fostul bloc comunist\"? Cineastul consideră că pe atunci, nefiind internet şi telefoane mobile, lumea sta mai mult timp împreună, schimbând idei. Întâlnirile cotidiene aveau astfel un „aspect mai uman\". „Povestiri din Epoca de Aur\" - adaugă Mungiu - corespunde astfel la un mod de a regăsi gustul lucrurilor pierdute. (va urma)